Peste 30 de mașini pline cu sute de tone de produse vor ajunge în județul Suceava în urma campaniei „Urbanis, solidaritate fără granițe”
Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din România – Urbanis trimite la Suceava unul dintre cele mai mari convoaie de ajutoare pentru Ucraina. Președintele asociației, Cătălin Grigore, a precizat că pentru a veni în ajutorul cetățenilor ucraineni afectaţi de război și a voluntarilor, care acum se află în punctele fierbinți, oferind asistență și ajutor, reprezentanții unora dintre cele mai mari proiecte rezidențiale și persoane particulare din această industrie s-au alăturat Asociației Urbanis pentru campania umanitară "Urbanis, solidaritate fără granițe". Campania a fost lansată de către Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din România în sprijinul populaţiei civile, ce este sever afectată de războiul din Ucraina.
Convoiul umanitar va fi compus din peste 30 de mașini, dintre care 20 de TIR-uri care vor conține peste 500 de paleți cu diverse produse destinate centrelor de ajutor umanitar din punctele de frontieră, taberelor de refugiați, centrelor de colectare a ajutoarelor umanitare și lăcașelor de cult care astăzi adăpostesc refugiații din Ucraina.
Convoiul conține sute de tone de produse pentru imediata necesitate pentru copii și adulți, diverse produse neperisabile, respectiv produse pentru igienă personală, apă, alimente neperisabile, sucuri, ceaiuri, produse de panificație și patiserie, conserve și pachete speciale, precum și alte materiale necesare în aceste tabere de refugiați.
Întreaga acțiune a fost organizată la inițiativa unui sucevean, care nu a vrut să-și dea numele, iar cel care s-a ocupat de campania a fost Cristian Preda.
Convoiul umanitar a plecat din București duminică seara, din incinta ”Piața de Gros” de la sediul firmei Free Market Distribution, care organizează activitatea de achiziție și expediere, și va ajunge în județul Suceava în comuna Stroiești, pe E58, la baza de depozitare Urbanis, pusă la dispoziție de compania EuroLuc Trans, bază care funcționează încă de la începutul conflictului din Ucraina în favoarea sinistraților și refugiaților ucraineni.
Convoiul măsoară aproximativ doi kilometri lungime, motiv pentru care a fost însoțit de mașini tip escortă cu mențiunea „convoi excepțional”, mașină de tip antemergător cu reprezentanții Urbanis, care se vor asigura că întreg convoiul respectă legile și condițiile de rulare. Conducerea Urbanis a ținut să mulțumească Inspectoratului pentru Situații de Urgență și secretarului de stat Raed Arafat, Inspectoratului General al Poliției Române și Direcției Generale a Poliției București. Această campanie a fost posibilă cu ajutorul următoarelor entități și proiecte imobiliare: Confort Urban Park şi Urban Garden Residence, Cloud9 şi Akcent City Residence, Brown şi Viva Residence, Ideal Residence şi Studio Plus Residence, The Grand Kristal Residence şi Kreisstadt Residence, Galaxy Residence şi Venus Residence, Metalurgiei Park Residence şi Cavar Residence, Central Address Residence şi Militari Residence, Dream Residence şi Tower Residence, Art Residence şi Sabina Residence, Joy Residence şi Hils Pallady, Vision Residence şi Palm Residence, Hils Brauner şi Sky Garden Residence, Happy Home şi Apollo Residence, Imobis Residence şi Glaxy Plus Residence, Look Residence şi Quantum Modules, Vienna Park Side Residence şi Sudrezidential.Ro, Bucuria Residence şi Ametech System, Family Residence şi Credit24h, Ripac Real Estate şi Pedro Company Construct.