Polițiștii din orașul Liteni au fost nevoiți să ia măsuri față de un tânăr în vârstă de 20 de ani, care a provocat un incendiu care a pus în pericol gospodăria familiei. Alarma s-a dat joi, în jurul orei 12.00, când Elena A., din Liteni, a sunat la 112, anunțând că fiul ei a incendiat mai multe baloturi de fân în grădina locuinței.
La fața locului s-a constatat că baloturile de fân incendiate se aflau în grădina locuinței, lângă alte două stoguri de fân, iar până în momentul intervenției incendiul s-a propagat și la un stog de fân, existând riscul să se extindă și la grajdul locuinței, situat la aproximativ 10 metri distanță.
La fața locului au intervenit pompierii locali și ulterior pompierii de la Dolhasca. Incendiul a fost destul de puternic, arzând 40 baloturi și un stog de fân care au fost distruse în totalitate.
Problema din acest caz este una delicată. Din cercetările poliției a rezultat că tânărul de 20 de ani a avut un comportament foarte agresiv față de membrii familiei.
Poliția orașului Liteni a deschis dosar penal pentru infracțiunea de distrugere.
Tânărul a fost ridicat de polițiști pentru audieri și apoi reținut pentru 24 de ore în arestul poliției județene.
Polițiștii au decis și să impună un ordin de restricție valabil 5 zile, prin care tânărului i s-a impus să păstreze o distanță minimă de 50 metri față de locuința părinților și față de membrii familiei.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.