Președintele PMP Suceava, Marian Andronache, le-a solicitat primarilor din județ, precum și Consiliului Județean Suceava să înceapă investițiile programate pentru acest an. Marian Andronache spune că „deși trăim vremuri grele” ca urmare a conflictului armat din Ucraina, vrea să facă un apel către administrațiile locale și administrația județeană să se ocupe și de investițiile din localități. „Trecem prin niște clipe extraordinar de grele, pe undeva asemănătoare cu carantina din 2020, când toată lumea era bulversată. Poate acum suntem mult mai speriați pentru că acum e vorba de lacrimi, de disperare, de oameni care își pierd casele. Toți românii dau o mână de ajutor, în special Suceava a fost la mare înălțime, dar au trecut deja două săptămâni și bugetele locale au fost în mare majoritate aprobate. E timpul ca totuși să ne ocupăm și de investițiile care trebuie făcute de administrațiile locale și administrațiile județene”, a declarat Andronache. El consideră că dacă aceste investiții nu vor fi începute cât mai repede, acest an va fi unul pierdut, așa cum a fost și 2020, când a început pandemia de coronavirus.
Marian Andronache a făcut un apel și către Guvern, el solicitând amânarea începerii recensământului populației și locuințelor. Liderul PMP Suceava a spus că acest recensământ ar trebui să înceapă pe 14 martie, însă acest moment nu este tocmai potrivit având în vedere situația actuală generată de războiul din țara vecină. „Există o mare problemă. Oamenii sunt speriați, iar în momentul acesta nu știu dacă oamenii deschid ușile și te lasă să intri în casă. Cu atât mai mult cu cât a apărut și această problemă cu mobilizarea. Este sau nu un fake news, însă mulți tineri sunt speriați și s-ar putea ca acest recensământ să fie un fiasco. Eu cred că ar trebui amânat câteva luni, în așa fel încât recensământul să fie făcut pe o bază clară”, a declarat Andronache. El a mai adăugat că nu ar vrea să se ajungă în situația de după ultimul recensământ, când la Suceava au ieșit circa 93.400 de persoane, când în realitate municipiul are peste 120.000 de locuitori.