Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunțat că au luat măsura controlului judiciar față de o angajată a Spitalului Județean Suceava – autopsieră, pusă sub acuzare pentru nu mai puțin de 37 de infracțiuni de luare de mită, dar și de un furt de la un decedat.
Ancheta o vizează pe Mariana Ficiuc, implicată într-un scandal imens în aprilie 2020, când pandemia de Covid făcea ravagii prin Suceava.
Suceveni care au pierdut oameni dragi în acele zile, decedați la Spitalul Județean Suceava, au semnalat că au fost nevoiți să lase câte 100 de lei într-o cutie de pantofi, în holul morgii spitalului, la sugestia celor de la pompe funebre, banii fiind însă un soi de atenție pentru ”efortul” celor care se ocupau de pregătirea cadavrelor. Asta deși la Anatomia Patologică a Spitalului Județean erau afișe clare în care se preciza că toate operaţiunile legate de pregătirea persoanelor decedate sunt gratuite.
Procurorii au găsit 37 de oameni care au confirmat că au dat sume între 20 și 350 de lei
Cel mai vehement a fost atunci un polițist pensionar, care a reclamat inclusiv că au dispărut bunuri ale tatălui său decedat.
Procurorii au demarat o anchetă pe care au extins-o, constatăm acum.
”Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că inculpata,în calitatede autopsier în cadrul Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, în perioada februarie - aprilie 2020, a pretins și/sau primit de la un număr de 37 aparținători ai persoanelor decedate sume de bani cuprinse între 20 și 350 lei sau alte bunuri, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu legate de manipularea, pregătirea, îmbălsămarea, spălarea, îmbrăcarea, cosmetizarea, pulverizarea de produse biocide (formolizarea) trupurilor persoanelor decedate, efectuarea procedurii de identificare și predarea către aceștia”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Inculpata este acuzată și că și-a însușit suma de 600 lei dintre bunurile unei persoane decedate, bunuri pe care aceasta ar fi trebuit să le predea persoanei împuternicite de familie să le ridice. Este vorba după toate probabilitățile de cazul polițistului de care am amintit.
Prima reclamație care a declanșat ancheta
Vasile Costiniuc a sesizat la vremea respectivă plin de revoltă:
”Mare atenție la morga spitalului Suceava. Să aveți 100 de lei că vă cere șpagă o nesimțită de asistentă patolog, vădit fiind în cârdășie cu cioclii din județ, sumă pe care o depui într-o cutie de carton cu mânuța ta.... pretinde și se uită urât, îți spune că în suma asta poți sa faci poze la decedat și poate îl și îmbracă cu hainele aduse de acasă. Dar după ce dai taxa de prost rămâi cu buza umflată. Și încă ceva: telefoanele scumpe, bijuterii, ceasuri aparținând decedaților nu le mai vedeți, sunt rechiziționate (captură de război). Poate se sesizează din oficiu și organele competente”.
De pe 8 martie, Mariana Ficiuc are interdicție de a profesa
Concluzia pe care o tragem este că ancheta nu a bătut pasul pe loc în cei doi ani. Având în vedere numărul de fapte reținute, este evident că au fost căutate și audiate numeroase persoane vătămate.
De pe 8 martie 2022, inculpata a fost pusă sub acuzare pentru infracțiunile amintite mai sus și plasată sub control judiciar.
Printre altele, aceasta are interdicția să practice profesia în exercitarea căreia ar fi săvârșit faptele.
Dosarul este instrumentat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cu sprijinul unor poliţişti din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și al unor subunități de poliție de pe raza județului Suceava.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.
”Pe mine mă cunoaște tot orașul, toată poliția, tot spitalul, i-am servit omenește pe toți fără taxă, fără nimic, și din timpul meu liber”
După izbucnirea scandalului, femeia a respins acuzațiile și a spus că acea cutie de carton era cea în care ea și cei doi colegi de la anatomie patologică își țin telefoanele, pe hol.
”Suntem trei colegi care lucrăm cot la cot, în condițiile foarte grele de acum, domnul tot a zis că e de la poliție, nu a contat, noi am aranjat mortul și i l-am dat. Noi nu suntem vinovați de lipsă de bunuri. Noi suntem îmbrăcați covid, noi nu avem voie să părăsim locul de muncă, i-am explicat să sune pe secție. Am 32 de ani de serviciu, mă știe toată Suceava. La un moment dat vine domnul cu un milion și zice: doamnă, faceți rost de telefon... Eu nu am primit nici un milion”..., a declarat atunci Mariana Ficiuc.
Despre cutia de carton de pe hol, în care s-ar colecta banii, Mariana Ficiuc a declarat:
”Erau două cutii, una cu bunuri rezerve și una de pantofi în care sunt telefoanele noastre, ale celor care lucrăm la morgă și încărcătoarele. El a văzut telefoanele noastre și s-a repezit la cutie, credea că acolo e telefonul tatălui lui. Acolo e cutia milei i-am spus, am glumit, eu lucrez în morgă și am spiritul umorului. Pe mine mă cunoaște tot orașul, toată poliția, tot spitalul, i-am servit omenește pe toți fără taxă, fără nimic, și din timpul meu liber”, a declarat atunci Mariana Ficiuc.
Se pregătea de pensie, după 32 de ani de muncă
Contactată și acum de Monitorul de Suceava, autopsiera a declarat că nu mai face nici un comentariu cu privire la anchetă, cel puțin deocamdată.
Femeia primise deja hârtia oficială privind controlul judiciar și interdicțiile și obligațiile pe care le are de îndeplinit.
Mariana Ficiuc nu mai are dreptul să își exercite profesia de autopsier, însă spune că asta nu o va afecta prea mult, deoarece oricum își depusese dosarul de pensionare.
Având în vedere stadiul anchetei, inculpata se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință finală a instanțelor de judecată.