Peste 77.600 de refugiați din Ucraina au ajuns în România prin Vama Siret. Voluntarii: cine sunt cei care au grijă de refugiați și de ce se află acolo

Peste 77.600 persoane și 9.328 autovehicule din Ucraina au intrat în țară prin punctul de trecere a frontierei de la Siret, în perioada 24 februarie, ora 00.00, până în dimineața zilei de 6 martie, la ora 9.00. Dintre cei care au venit, aproximativ 55.000 sunt cetățeni ucraineni. În aceeași perioadă au ieșit din țară 2.540 de autovehicule și aproximativ 10.200 de persoane, dintre care 6.200 sunt cetățeni ucraineni. În ziua de sâmbătă, 5 martie, în 24 de ore au venit 986 de autovehicule și 7.750 persoane, dintre care 6.302 sunt cetățeni ucraineni. În aceeași zi au ieșit din țară 1.456 persoane, din care 764 de cetățeni ucraineni, și 445 autovehicule.

În taberele amenajate de autorități pentru refugiați în județul Suceava, cu o capacitate de 1.977 locuri, au fost cazați în aceste zile 7.171 de oameni, dintre care 6.250 au plecat mai departe. Duminică dimineață în taberele de cazare temporară din județ se mai aflau 921 de persoane.

În tabăra mobilă de la Siret au fost cazate până acum 2.508 persoane, din care 2.227 au plecat spre alte locuri de cazare temporară sau și-au continuat drumul spre alte destinații. Duminică se mai aflau aici 121 de persoane.

La Rădăuți, în corturile de pe stadion au fost cazate 163 de persoane și toate au plecat mai departe; în sălile de sport au fost cazate 441 de persoane, dintre care 128 de persoane - 86 din India și 32 din Turkmenistan încă se află în tabără.

În sala de sport din orașul Milișăuți au fost cazate 1.539 de persoane și au plecat spre alte destinații 1.377; mai sunt aici 162 de persoane din India, care așteaptă repatrierea.

În sala de sport de la Dumbrăveni au fost cazate 354 de persoane și la această dată mai sunt 99; în spațiile de cazare amenajate la Liceul Tehnologic ”Lațcu Vodă” Siret au fost cazate 1.787 de persoane și mai sunt 139, iar în sala de sport de la Școala Gimnazială „Miron Costin” din municipiul Suceava până acum au fost cazate 379 de persoane, dintre care mai sunt cazate 112.

Refugiații de război din Ucraina continuă să vină prin PTF Siret și au nevoie de sprijin. Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare pentru perioada 6 martie, ora 14.00 – 8 martie, ora 20.00, prin care atenționează că vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, local se vor acumula 10-15 l/mp și se va depune strat de zăpadă. Valorile termice vor continua să scadă, astfel încât în a doua jumătate a săptămânii vremea va fi deosebit de rece.

Pe „frontul” suferinței. „Da, îl vrem pe tata lângă noi...”

Voluntariatul este și mereu a fost o dovadă uriașă de empatie, iar contextul trist în care ne aflăm este un motiv nu doar suficient de puternic, ci vital din punct de vedere social și uman de a ne iubi și ajuta aproapele. Atât România, cât și Republica Moldova, s-au mobilizat într-un ritm alert, întâmpinând refugiații ucraineni la punctele vamale cu produse alimentare, cartele telefonice, oferte de transport și cazare absolut gratuite, dar și cu un sfat și o vorbă bună. Voluntarii au fost cei care au interacționat direct, au citit frica, disperarea și necazul din ochii oamenilor care ieri trăiau o viață normală, care dimineața plecau la serviciu și seara își sărutau copii de noapte bună, iar astăzi s-au trezit izgoniți din propriile case și au pornit spre necunoscut, fugind din iadul ce s-a declanșat în țara în care s-au născut.

„Noi ne duceam seara la ora 20 şi reveneam la 7 dimineaţa”

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava s-a bucurat de-a lungul timpului de numeroși studenți ucraineni, aceștia au performat și au contribuit în mod activ în multe dintre activitățile desfășurate în cadrul universității. Acești tineri, astăzi, cu lacrimi în ochi, sunt martorii devastării țării în care au crescut, ţara în care au râs și au plâns prima dată, țara care reprezenta ,,acasă”, astăzi, aceşti tineri, împreună cu sute de voluntari, mulţi dintre ei tot studenţi, ne dau o lecţie de solidaritate şi umanitate.

Studenţii originari din Republica Moldova, cei ucraineni, dar și alții vorbitori de limba ucraineană și/sau rusă sau engleză, au reprezentat un real ajutor pentru ghidarea şi susţinerea morală a refugiaţilor. Acesta este şi cazul a trei studente basarabence, prietene şi colege de cameră, care au amânat preocupările personale, preferând să-și rupă din timp pentru a fi translatori, îndrumători şi suport moral refugiaților. Fetele sunt deja familiarizate cu astfel de acţiuni, toate trei implicându-se şi în Republica Moldova în tot felul de activităţi de protejare a mediului, iar venind la facultate, în Suceava, nu au ezitat să se implice şi aici ca voluntari, atât în situaţia actuală, dar şi în alte acte de caritate.

Luiza Hangan este în anul doi la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative şi a activat ca voluntar în zona Gării Burdujeni, la Hotelul Mandachi şi, mai nou, la Hotelul Bucovina, alături de colegele ei, Diana Gabor, studentă în anul întâi la Facultatea de Istorie şi Geografie, şi Gabriela Berzan, studentă în anul întâi la Facultatea de Economie, Administraţie şi Afaceri.

„A fost prima mea experienţă ca voluntar de o amploare atât de mare, atât fizică, cât şi emoţională, dormeam câte două ore şi restul nopţii stăteam în Gara Burdujeni. Am rămas impresionate de poveştile oamenilor, în gară fiind un număr un pic mai restrâns de refugiaţi, am putut să ne apropiem mai mult de această realitate tristă. M-a emoţionat modul în care bărbaţii îşi aduceau familiile la vamă şi reveneau la război. Mi se rupea inima când vedeam sărmanii oameni venind după ce au stat şi câte 12 ore în vamă, înfometaţi, stresaţi şi murdari. Erau foarte speriaţi și trebuia să le repet informaţiile pe care trebuia să le transmit de câteva ori. Pur și simplu nu se puteau concentra”, ne-a povestit Gabriela.

Fetele ne-au vorbit și despre zecile de ore la Hotelul Mandachi, unde și-au petrecut nopțile primind refugiați: „În general, refugiaţii aveau o stare foarte tensionată, erau neliniştiţi, cu capul în toate direcţiile, nu aveau o imagine clară unde se află, mulţi nu înţelegeau ce se întâmplă. Voluntarii au încercat să-i calmeze, oferindu-le cazare, hrană şi toate serviciile medicale necesare, unicul lucru pe care chiar nu l-am putut face era să le oferim camere separate, sunt în jur de 160 de saltele doar într-o cameră. Erau puşi la dispoziţie şi veterinari pentru animalele lor de companie, care erau foarte numeroase, pisici, hamsteri și câini de toate mărimile, iar noi eram dotați cu toate tipurile de hrană și chiar nisipiere. Ne duceam seara la ora 20 şi reveneam la 7 dimineaţa, noaptea veneau cele mai multe autocare şi plecau dimineaţa”.

Iar în ceea ce ţine de direcția și destinația finală, tinerele enumeră ţări precum Italia, Germania, Turcia și Spania ca fiind printre cele mai frecvente opțiuni, însă regăseau și numeroși refugiați care nu aveau o direcție anume, alegând să stea câteva zile în România pentru a-și pune gândurile în ordine și a pune bazele unui plan de plecare.

„O doamnă a plecat cu cele două fiice în București, fără a avea un plan sau o destinație anume, iar nepotul dumneaei a rămas în Suceava, la un voluntar acasă, urmând ca o mașină să-l ducă în Spania, la mama lui. Ulterior am aflat de la băiat că doamna a plecat în Ungaria”, ne povestește Luiza.

„De ce ne ajutați? De ce știți limba rusă? De ce mâncarea e gratis?”

Luiza ne-a povestit şi cea mai recentă întâmplare, care a marcat-o profund: „Erau numeroși copii, ei nu prea înțelegeau ce se întâmplă, însă unii ne spuneau că ei nu mai au casă, că a fost totul distrus şi că vor acasă pentru că acolo şi-au lăsat toate jucăriile. Momentul care m-a marcat cel mai mult a fost când o mamă cu două fetițe au venit să-mi ceară suc, la Hotelul Mandachi, iar pentru că se uitau dar nu voiau să ceară, nu știau dacă este gratis sau nu, eu le-am întrebat dacă mai vor ceva, la care cele două fetițe mi-au răspuns <Da, îl vrem pe tata lângă noi>”.

Oamenii suferă diferit, unii își manifestă verbal necazul, iar alții se vindecă în tăcere. Luiza ne povestește și despre o doamnă care a refuzat să doarmă, stând ore întregi pe scaun, lângă ușă: „Toți stăteau pe saltele, mâncau, vorbeau, iar ea stătea lângă ușă, într-o pereche de șlapi, așa cum a reușit să fugă de acasă.”

Este greu să accepţi un bine venit din partea unor străini, iar refugiaţii erau chiar şocaţi că aceşti tineri voluntari nu vor nimic în schimb şi că nu sunt plătiţi pentru a sta zeci de ore şi pentru a împărţi mâncare şi a traduce.

„Cele mai frecvente întrebări pe care le primeam erau de ce ne ajutați, de ce știți limba rusă, de ce mâncarea e gratis, de ce ei nu plătesc cazare, ce fac dacă nu au bani și deja restul ne adresau întrebări în legătură cu transportul și destinațiile alese”, ne-au povestit tinerii voluntari.

„O doamnă nu a vrut nimic, doar o pereche de pantaloni, pentru că plecase de acasă doar într-o pereche de pantaloni, avea lipite absorbante în dosul pantalonilor pentru că era udă și îi era foarte frig. A venit la hotel o doamnă foarte afectată, iar noi am plecat la ea să-i oferim susţinere, la care dânsa ne-a zis <Voi înţelegeţi că eu nu mai am casă, am doar cei trei copii, maşina, actele şi câţiva bani, eu nu ştiu ce să fac şi unde să plec>. Majoritatea erau foarte recunoscători, o ucraineancă care pleca în Texas a scris chiar şi o postare în care relatează despre experienţa trăită în România, despre căldura cu care a fost primită de voluntari şi chiar dacă nu a fost cazată într-un hotel de 5 stele a simţit sentimentul de siguranţă lângă noi”, ne-au mai spus cele trei fete.

„În vamă am auzit prima oară mulţumesc în limba ucraineană”

Refugiații simțeau instant siguranță și confort în momentul în care li se vorbea în ucraineană sau rusă, puteau fi ghidați spre destinațiile dorite, iar nevoile lor erau ascultate și, cel mai important, înțelese. Diana, care în Vama Siret a fost în calitate de traducător, ne-a relatat despre experienţa sa şi despre interacţiunea directă cu refugiaţii ucraineni: „În vamă am auzit prima oară mulţumesc în limba ucraineană. Refugiaţii erau şocaţi să vină în România şi să fie întâlniţi de o persoană vorbitoare de limbă rusă, mă întrebau de unde sunt şi cum se face că ştiu limba rusă. În momentul când un bărbat le propunea ajutor, doamnele erau mult mai reticente, având încredere mai multă în voluntarii de gen feminin. Să gândim logic, eşti o femeie într-o ţară străină, bărbatul tău luptă în război, e normal să te simţi vulnerabilă. Iniţial, le era frică pentru că nu cunoşteau scopurile noastre. Eu le ceream numărul de telefon sau sunam chiar şoferul ca să verific dacă au ajuns cu bine, când luam legătura cu refugiaţii aceştia mereu se simţeau în pericol, deşi erau la loc sigur. Am întâlnit într-una din zile un grup de cinci bărbaţi care veneau din Franţa şi se îndreptau spre Ucraina, spunând că ei trebuie să-şi apere ţara. Iar un bărbat din Egipt se îndrepta, la fel, spre Ucraina, deşi era stabilit de ani buni în Egipt împreună cu toată familia, acesta mi-a spus că are de gând să ia arma în mână pentru a-şi apăra familia, nu doar să stea lângă ei”, povestește studenta.

Războiul din Ucraina nu e altceva decât o catastrofă socială, un eveniment care nu se rezumă doar la pierderi de vieți și daune materiale colosale, ci un dezastru care înghite tot ce putea însemna cultură și valori general-umane. Războiul ne dezumanizează și transformă tot ce consideram irațional și ilegal chiar, în normalitate. Violență și cruzime, peste tot doar plânsete și suspine. Oamenii sunt solidari și susțin Ucraina după posibilități, dar, să fim sinceri, o pancartă cu mesajul „Să se sfârșească războiul, vrem pace” nu va aduce înapoi mamei îndurerate fiul pierdut în ghearele morții.

Războiul este un fenomen chiar rușinos în secolul cunoașterii. Omenirea trebuia să învețe cum să evite o catastrofă de acest gen, mai ales după cele două antecedente care practic au îngenuncheat tot ce însemna umanitate și empatie pe pământ. Este secolul în care aproape totul este posibil, când oricine are la îndemână orice tip de aparat digital care te trimite spre cele mai actuale informații și totuși rămânem neinformați, absorbiți de zvonuri și speculații, punem la îndoială faptele veridice, iar cele false le luăm de bune. Am ajuns în momentul în care comunicarea a atins un nivel atât de înalt, iar noi suntem mai primitivi ca oricând și în această sferă. Este un secol în care am rămas săraci. Săraci și muți în fața morții și a poftei de putere.

Voluntarii din Vama Siret – cine sunt cei care au grijă de refugiați și de ce se află acolo

Fiecare dintre cei care au mers la frontieră, voluntar, să preia refugiații, să îi ajute cu hrană, apă, o vorbă bună, instrucțiuni, traduceri, transport, cazare și ce alte servicii mai au nevoie cei fugiți din calea războiului, cu puținul bagaj luat în grabă, este un erou. Indiferent că o fac independent sau în cadrul unei structuri bine organizate, cum este SMURD, Crucea Roșie ori “Salvați copiii”, faptul că au renunțat la timpul lor liber, la confortul lor, la bunurile lor ori la a face bani din alte activități pentru a-i ajuta pe cei aflați acum la ananghie, stând în frig, în picioare, ore și ore în șir, îi fac demni de acest apelativ.

Îi vedem în imagini care au ajuns nu doar în toată țara, ci în lumea largă, cu refugiații care vin din Ucraina, de zece zile încoace, de la izbucnirea războiului. Dar cine sunt ei? Ce fac de obicei?

Haideți să-i cunoaștem pe unii dintre ei. Dar felicitările și respectul sunt pentru toți, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți.

Simona Rădășanu, jurist și director de firmă - „Voluntariatul a devenit modul de petrecere a timpului liber”

Printre cei care întâmpină refugiații din Ucraina și îi ajută cu ce au nevoie pe moment, direcționându-i către serviciile puse la dispoziție gratuit, se remarcă și o tânără blondă, înaltă, cu codițe ascunse parțial de căciula roșie ca și costumul SMURD pe care îl poartă, traversat ici-colo de dungi galbene.

Simona Rădășanu este jurist și director general al unei societăți comerciale, dar de patru ani este și voluntar SMURD, iar aici, în Vama Siret, se află de când a început acțiunea de ajutorare a refugiaților.

„Suntem aici și încercăm să ne aducem contribuţia atât cât putem prin ajutorarea acestor oameni greu încercați de un război care nu le aparține. Principala noastră misiune aici este să fim alături de ei, să le oferim sprijinul și siguranța că aici primesc tot ajutorul de care au nevoie.

În primul rând, oamenii sunt întâmpinați de translatori, care îi ajută foarte mult și le mulțumesc pe această cale tuturor voluntarilor translatori, care au depus o muncă uriașă în aceste zile, pentru a ne ajuta să comunicăm cu refugiații. Astfel le sunt identificate nevoile principale și sunt îndrumați unde trebuie, la cei care asigură transport gratuit, cazare gratuită, masă caldă, chiar aici, în zona de frontieră. Le-am pus la dispoziție corturi încălzite, unde pot aștepta până când transportul este pregătit și îi poate duce la destinație. Avem voluntari care fac transport atât intern cât și internațional. Practic, suntem acoperiți pe toate domeniile principale.

Am creat spații speciale pentru mama și copilul, avem puncte de prim ajutor, sprijin de la organizații și fundații cu tot felul de alimente și produse de strictă necesitate, astfel încât să reușim să le facem cât mai confortabilă această tranziție pe la noi”, spune Simona Rădășanu.

De cum au ajuns, refugiaților li se oferă cartele SIM gratuite, să se poată conecta cu cei de acasă, să îi anunțe că au ajuns în siguranță, și pentru cei care au contacte aici, în România, să poată comunica cu ei, de asemenea.

„Pe lângă comunicare, transportul este una din categoriile principale de necesități  – nu doresc să rămână acolo, în vamă, ci vor să ajungă fie la rude în străinătate, fie în țară.

Pentru cei pentru care nu se poate asigura transport imediat, în aceeași zi, le asigurăm cazare, astfel încât să stea la cald, să poată să se spele, să mănânce...”, explică Simona, care știe tot ce are de făcut pentru fiecare refugiat în parte. Se află aici de săptămâna trecută, la scurt timp după ce a izbucnit războiul, nici nu mai știe câte zile au trecut, după atâta agitație și aglomerație…

„Voluntariatul a devenit modul de petrecere a timpului liber”, spune ea, cu un surâs plăcut, dar și ușor ironic... cine mai are timp liber?

Alexei Savin, cadru didactic USV și voluntar la „Salvați copiii” – „Atâtea relatări, trăite zilnic, te copleșesc”

Un rol foarte important în ajutorarea refugiaților veniți din Ucraina îl au translatorii, în condițiile în care majoritatea celor care sosesc la Vama Siret nu cunosc o vorbă în română, unii vorbesc doar rusește, alții doar ucraineană, iar alții, total alte limbi, în funcție de țara lor de origine.

Alexei Savin, cadru didactic la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, la Facultatea de Silvicultură, este și voluntar la “Salvați copiii”, iar în Vama Siret acționează în principal ca translator ucraineană – rusă – română, dar împarte și bucurii refugiaților. De cele mai multe ori jucării...

“E nevoie de traducere pentru a crea o legătură cu refugiații, pentru a li se explica tot ce au nevoie și a răspunde solicitărilor. Facem inclusiv consiliere, au fost situații în care a trebuit să ascult poveștile lor de refugiați (de unde au plecat, câte zile au stat, ce au suferit, ce au îndurat, ce au lăsat acasă…). Unii izbucnesc în lacrimi, alții au nevoie de o îmbrățișare – le oferim inclusiv asta. Îi îmbărbătăm și îi direcționăm acolo unde știm că vor fi tratați bine.

Le oferim produse de igienă, hrană, haine pentru copii, dar ce avem noi în plus față de ceilalți sunt jucăriile. Suntem permanent aprovizionați de către cei care vor să ajute cu saci de jucării. Dăm câte 200-300 de jucării pe zi. O jucărie contează de cele mai multe ori mai mult decât o ciocolată sau un suc, e o bucurie, face copilul să zâmbească și îi ia necazuri”, povestește Alexei Savin.

Majoritatea celor care au reușit să treacă frontiera, pe partea română, sunt înghețați de frig, nedormiți, unii chiar de 4-6 zile…

“Ieri am cunoscut o persoană din estul îndepărtat, tocmai de la granița Ucrainei cu Rusia, era într-un grup care a mers opt zile să ajungă aici – pe jos, cu mașina, cu trenul, pe jos…

Toate familiile cu copii au dramele lor. O mamă a venit, a spus că lasă copiii aici, la rude, și se întoarce înapoi, la Cernăuți.

Alții au plecat de pe 24 februarie, când au fost primele bombardamente, la aerodromuri, stăteau lângă unul, și-au dat seama că nu e de rămas acolo, au luat-o pe jos, pe câmp, au încercat să meargă pe șosea, nu au reușit, era bombardată, plină de cratere… Mamă, fiică și cățel...

Altă dată, a trecut o mamă cu copil, soțul a rămas în urmă, militar, a primit o cartelă, l-a sunat, i-a răspuns și i-a spus că nu mai are la ce se întoarce, că nu mai există casa lor – locuiau lângă Kiev, unde s-au dat lupte grele.

Sunt foarte multe astfel de relatări, nu sunt povești, toate sunt adevărate. Cel mai mult m-a impresionat un pensionar, de peste 70 de ani, de etnie rusă, din Luhansk, acea republică separatistă, care mi-a spus plângând: <Pe cine vrea să salveze Putin? Noi nu l-am chemat aici!>

În prima zi am fost impresionat de niște studenți indieni, care erau la Medicină în Kiev, iar o fată a venit la mine și m-a întrebat – pot să iau un ursuleț? Era vizibil dată peste cap de cele întâmplate, a cerut un ursuleț, nu o pătură…

Atâtea relatări, trăite zilnic, te copleșesc. Alții, care dau doar pachete, poate nu știu drama prin care trec acești oameni. Eu intru cu ei în discuție pentru a le oferi ceea ce au nevoie și așa îți spun și povestea lor... Unii au fugit preventiv, alții au fost fugăriți, au plecat chiar și fără haine.

Într-o zi a venit o tânără din Ucraina cu un tânăr neamț, amândoi îmbrăcați sumar. Iar el ne-a cerut izmene și ciorapi. Nu aveam izmene, i-am dat pantaloni de sport, să-i tragă pe deasupra pantalonilor lui subțiri. Ea plângea și spunea că se întoarce în Ucraina, că nu-și poate lăsa părinții acolo. Iar astea nu-s nici măcar 1% din câte am auzit în aceste zile…”, spune voluntarul “Salvați copiii”, cu amărăciune în glas. Și câte va mai auzi și de acum înainte…

Dana HUMOREANU

Cosmin ROMEGA

Sabrina VACARI