Crucea Roșie Suceava sprijină refugiații din Ucrainași își exprimă profunda îngrijorare cu privire la deteriorarea rapidă a situației din Ucraina, ce are consecințe devastatoare asupra populației civile. Directorul Crucea Roșie Suceava, Corneliu Dediu, a spus că sute de mii de oameni care locuiesc aproape de zona de contact se confruntă în mod regulat cu lipsa accesului la alimente, apă și electricitate. Aceasta este realitatea lor zilnică de aproape opt ani de violență continuă care acum îi determină să fugă din calea războiului.
„Crucea Roșie Suceava a intervenit deja în sprijinul persoanelor care se refugiază din calea războiului prin deschiderea unui punct de ajutorare a celor care tranzitează Vama Siret, loc în care aceste persoane primesc alimente, apă, paturi, mănuși, dezinfectanți, ciocolată, fructe, scutece pentru copii și cartele telefonice gratuite. Această activitate se desfășoară non-stop, în punctul de ajutorare al Crucii Roșii aflându-se în permanență voluntarii noștri de încredere”, a explicatCorneliu Dediu. De asemenea, a fost efectuat un transport cu produse către persoanele care așteaptă în Ucraina să intre în România perioade lungi de timp, în condiții de iarnă și cu copii mici. Activitățile Crucii Roșii Suceava se derulează în strânsă colaborare cu autoritățile județene, în conformitate cu deciziile luate în cadrul Comandamentului județean pentru sprijinirea celor care se află în această situație dificilă generata de invazia Rusiei în Ucraina. Pentru cei care doresc sa susțină Crucea Roșie Suceava în misiunea pe care aceasta și-a asumat-o, o pot face în contul special pentru refugiații din Ucraina: RO21RNCB0244020411980024 (LEI) deschis la BCR.