Rata de infectare în județul Suceava a scăzut, luni, la 1,62 cazuri de Covid la mia de locuitori, de la 1,81 la mie, cât a fost duminică. Potrivit raportării oficiale a Grupului de Comunicare Strategică, în județul Suceava au fost raportate 22 de cazuri noi de coronavirus, cu opt mai multe decât duminică. În România, în 24 de ore au fost înregistrate 4.757 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 510 mai mult decât în ziua anterioară. 633 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În total, până luni, 28 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.733.484 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 109.878 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 2.489.778 de pacienți au fost declarați vindecați. Până luni, 63.414 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. Între 27 și 28 februarie 2022 (ora 10:00) au fost raportate de către INSP 61 de decese (36 bărbați și 25 femei), dintre care 4 anterioare acestei perioade. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În județul Suceava mai erau luni doar opt localități în scenariul roșu
În cursul zilei de luni, în județul Suceava mai erau doar opt localități în scenariul roșu, cu o rată de infectare mai mare de trei cazuri de coronavirus la mia de locuitor. Acestea sunt Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Siret, Coșna, Dorna Candrenilor, Ipotești și Mușenița. În municipiul Suceava mai sunt 106 bolnavi de Covid-19, iar rata de infectare a ajuns la 3,15 la mie, la un pas de scenariul galben. Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ-teritoriale, din cele 114 localități, 36 nu au bolnavi de coronavirus, 26 au câte un caz în evoluție, 35 au sub cinci cazuri în evoluție, 9 au sub zece cazuri în evoluție, iar 8 au peste zece cazuri în evoluție.
Luni, în județul Suceava mai sunt 360 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție, în ultimele 24 de ore fiind declarate vindecate cinci persoane. Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 în spitalele din județul Suceava este de 122, din care trei sunt copii, iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19, internate, este de 24.
În ultimele 24 de ore au fost internate opt persoane suspecte de infecție cu Covid-19, în același interval de timp fiind externate nouă persoane cu această afecțiune. În aceeași perioadă, în judeţ nu au decedat persoane ca urmare a infecției cu Covid-19.