Alianța Franceză din Suceava organizează miercuri, 2 martie 2022, începând cu ora 18:00, în cadrul După-amiezelor francofone, a doua întâlnire destinată promovării cântecului francez și francofon, Le chanteur du mois/Cântărețul lunii.
Activitatea, concepută sub forma unui interviu cu un interpret/ă francofon/ă, care s-a remarcat deja în peisajul muzical actual, este animată de Frederic Castel, profesor la Universitatea din Reims, Franța, și prezentatorul uneia din cele mai ascultate emisiuni muzicale franceze on-line – On allume les étoiles/Aprindem stelele.
Pasionat de muzica franceză, Frederic Castel a organizat deja numeroase concerte în cadrul asociației Chants de Goutières din Chaumont și este responsabil cu organizarea festivalurilor de muzică care au loc la Troyes, în regiunea Champagne.
Invitata lunii martie este Lily Luca, o tânără cântăreață franceză cu o imaginație debordantă, care, în perioada restricțiilor sanitare, când sălile de spectacol au fost închise, a găsit soluții ingenioase pentru a fi alături de publicul său. În vara anului 2021, ea a făcut turul Franței cu bicicleta, oprindu-se să cânte prin grădini și case, invitată de persoane din publicul său.
Născută în Franța, cu un tată astrofizician, o mamă pasionată de matematică și un frate supradotat, Lily Luca devine vicecampioană Franței la canotaj în 1998, intră la Institutul de Arte Frumoase din Toulouse, pentru a se exila, un an mai târziu, în Scoția împreună cu chitara sa. La fel ca și alți cântăreți din generația sa, ea urmează atelierele clandestine de creație pe care cântăreața Anne Sylvestre le organizează pentru a încuraja noua generație.
Cariera sa artistică este jalonată de cele 5 CD-uri înregistrate la Londra și produse de britanicul Fred Thomas – Mon meilleur profil/Profilul meu cel mai bun (2011), La Stratégie Du Foulard En Coton/Strategia Eșarfei de Bumbac (2015), Le Charme impénétrable des Artistes Torturés/Farmecul impenetrabil al Artiștilor Torturați (2016), Laissez-Moi Peigner mon Poney/Lăsați-mă să-mi pieptăn poneiul (2019) precum și de zecile de spectacole și festivaluri la care participă an de an. Cântăreață în plină ascensiune, Lily Luca își realizează singură videoclipurile pentru cântecele pe care le compune și grafica pentru albumele sale.
Întâlnirea francofonă din această săptămână își propune să aducă mai aproape de publicul francofon o cântăreață feministă, cu un deosebit simț al umorului, pe care vă invităm să o descoperiți pe parcursul unei ore de discuții despre procesul de creație și provocările vieții de artist.
Linkul de participare la această întâlnire online va fi disponibil pe adresa de Facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151, dar și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro. Activitățile se adresează tuturor categoriilor de public și sunt gratuite.