Pe 10 martie, începând cu ora 17.00, la Sala „Draga Olteanu Matei” (lângă Clubul Copiilor) din Fălticeni se va desfășura spectacolul muzical „Dezleganie. Turneu dedicat lui Constantin Brâncuși”, un proiect Corbu.
Perioada aleasă pentru desfășurarea turneului marchează încadrarea în timp a vieții și a morții lui Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876 – d. 16 martie 1957), iar simbolic „Începutul Lumii” (1924), titlu pe care îl poartă una dintre lucrările sculptorului. Turneul va cuprinde 3 părți și se va desfășura în lunile februarie, martie, aprilie 2022.
Accesul este gratuit în limita locurilor disponibile și cu respectarea măsurilor impuse pentru prevenirea infectării cu coronavirus, la finalul spectacolului urmând a avea loc o donație.
Spectacolul este susținut de violonistul Sergiu Corbu Boldor și are o durată de 45 de minute. Structura spectacolului are la bază ceea ce Constantin Brâncuși numea: „Arta nu este decât un început continuu”. Printre instrumentele muzicale folosite în spectacol sunt vioara și cavalul.
Așa cum am aflat de la preotul Liviu Mihăilă, președintele Asociației „Fălticeni Cultural”, organizatoarea spectacolului de la Fălticeni, evenimentul muzical „Dezleganie. Turneu dedicat lui Constantin Brâncuși” este un proiect independent al proiectului Corbu. Conceptul turneului are în spate pasiunea lui Constantin Brâncuși pentru vioară, protagonistul principal al proiectului fiind Sergiu Corbu Boldor – violonist.
„Dezlegania muzicală este o cădere, o lumină, o umbră, o poveste, un vis, o critică, o revoltă, o trecere de la starea de neființă la cea de ființă, o mișcare continuă a sufletului autentic aflat în starea de grație, o piatră sonoră care se desăvârșește cu fiecare element adăugat sau eliminat.
Dezlegania este o legătură între tăcere și sunet, între sunetul ascuns și sunetul vizibil, între material și imaterial, între simplitatea complexă și complexitatea simplității, între fiind-ul dat și fiind-ul donat, iar punctul comun îl găsesc în unitatea contradictoriilor pe care o regăsesc și la Brâncuși, și la Sergiu CORBU Boldor. E timpul să simți altfel”, ne-a spus preotul Liviu Mihăilă.