Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a anunțat că vineri noaptea, în cadrul unei ședințe extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, la care a participat și secretarul de stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, au fost adoptate mai multe măsuri privind gestionarea la nivelul județului Suceava a fluxului de persoane care se refugiază din Ucraina, ca urmare a conflictului armat care afectează țara vecină.
Alexandru Moldovan a spus că în cadrul ședinței s-a decis operaționalizarea Punctului de coordonare și comandă avansat integrat în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, în care vor fi prezenți 24 de ore din 24 reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Direcției de Sănătate Publică și ale altor instituții cu atribuții și competențe în domeniu. Din partea Prefecturii Suceava vor asigura permanența șapte persoane, care vor avea mai multe atribuții, printre care gestionarea locurilor de cazare puse la dispoziție de instituții, agenți economici sau persoane fizice pentru refugiații din Ucraina. De asemenea, aceștia vor acorda informații la TELVERDE – 0746 833 157 și vor dirija donațiile de sume de bani către Crucea Roșie Suceava sau cele de bunuri către ISU Suceava.
Prefectul a reamintit că donațiile în bani pot fi făcut direct către Societatea de Cruce Roșie - Filiala Suceava în contul IBAN: RO21RNCB0244020411980024 (campanie ajutor refugiați Ucraina), CUI 4244520, telefon 0722 342 867. Donațiile de produse alimentare, de bunuri de larg consum sau de igienă personală se pot face către Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Bucovina” al județului Suceava – Direcția Logistică, telefonul de contact fiind 0758 232 029.
Moldovan a mai spus că tot în cadrul Punctului de coordonare și comandă avansat integrat va funcționa și un dispecerat comandament de imigrări, informațiile putând fi obținute de către cetățeni apelând următoarele numere de telefon: (004) 0758 232 001; (004) 0758 085 680.