Fugari din calea războiului: „Doar mamele cu copii mai trec”, „Putin a distrus o țară minunată”

Pe măsură ce războiul din Ucraina capătă dimensiuni tot mai sinistre, iar imagini de groază ne arată doar o parte din teroarea și deznădejdea celor rămași acolo, la granița cu România se formează un convoi tot mai mare de refugiați. Dornici să scape de ororile războiului, în special pe cei dragi – copii, soții, părinți, mii de ucraineni au făcut tot posibilul să ajungă la frontieră, să traverseze în România, unii cu gândul să rămână aici o perioadă, până se lămuresc lucrurile, alții doar pentru a pleca mai departe, la rude din alte țări. Oriunde, numai să nu fie în calea tancurilor și rachetelor rusești.

„Putin a distrus o țară minunată, iar pentru asta suferim foarte mult. Toată familia mea este blocată acolo, este groaznic, locuințele noastre sunt bombardate... Tribunalul Internațional ar trebui să judece și să-i pedepsească pe toți cei vinovați. Și din partea UE așteptăm ajutor, cel puțin la fel de important cum am primit aici, la punctul de trecere de frontieră de la Siret. Dincolo sunt cozi de 5-7 km, care cresc pe măsură ce timpul trece”, spune Iulia, o ucraineancă, care a reușit să își ducă copiii la adăpost, în siguranță, de aceea acum este în Vamă și încearcă să-i ajute și pe alții, la rândul ei.

„Suntem obosiți, abia am trecut... e foarte multă lume dincolo, kilometri, toți cu copilași mâțâțăi. Pe bărbați îi întoarce, doar mamele cu copii mai trec”, spune o altă femeie, răsuflând cu greu, parțial ușurată, că a ajuns pe teritoriul românesc.

„Sunt bombardamente, suntem atacați, mor oameni nevinovați. Sunt oameni care au fost bombardați, în cartiere de blocuri, nu aveau nici o treabă cu războiul. Toată noaptea au văzut rachete balistice pe cer, s-a bombardat de se cutremura blocul în care stăteam”, povestește cu lacrimi în ochi Elena, ucraineancă din Kiev. Pe băiatul ei, care venise cu ea, nu îl lasă să treacă, bărbații nu mai au voie să iasă din țară.

„Cum să nu plâng dacă chiar frații noștri ne bombardează... am lăsat copiii acolo, nu știu ce se întâmplă acasă și pentru ce aș mai rămâne acolo...”, spune Elena, cu glas sugrumat de emoție, la final adăugând timid un „Spasiba”, adică mulțumesc, pentru că a avut cui spune o parte din gândurile care o macină.

Femeile și copiii predomină printre refugiați. Bărbații ucraineni între 18 și 60 de ani nu mai pot pleca din țară

Femeile și copiii au devenit majoritari printre persoanele care fug din calea războiului din Ucraina. Începând de la miezul nopții de joi, bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani nu mai pot părăsi Ucraina. Pot pleca, însă, fără probleme cei care au (și) altă cetățenie, astfel că, de la primele ore ale zilei de vineri, prin punctul de frontieră de la Siret au trecut tot mai puțini bărbați, de regulă turiști sau din cupluri mixte, care au și cetățenia țării de adopție.

Printre aceștia, vineri dimineață s-au numărat o familie de ucraineni care trăiește în Germania, care a spus că merge „acasă, în Germania”, și un cuplu care venea din Kiev – Irina, ucraineancă, și Rhys, din Țara Galilor, care au trecut frontiera în România pe jos.

„Am trecut, a fost ok, dar dacă am fi fost cu o mașină ar fi fost o nebunie, un coșmar. Cu mașina probabil am fi așteptat zile întregi. Cozile sunt o nebunie. Pe jos au fost puțini oameni și a fost ușor să trecem. Nu au fost prea mulți oameni care trec pe jos, comparativ cu cei cu mașinile”, a spus Rhys. Irina a subliniat că ucrainenii au închis granițele pentru bărbați cu vârste de la 18 la 60 de ani și că „nu e nici o șansă pentru ei să treacă”.

„Situația e rea. Nu vreau să induc panică, dar e rea, în Kiev, în special. Când vezi filmele și fotografiile de pe Instagram... am foarte mulți prieteni acolo și e foarte, foarte rău... Ar trebui să se oprească”, a spus Irina. Ei au plecat din Kiev în urmă cu 10 zile, cu două zile înainte să înceapă războiul. „Acum este imposibil să pleci. Sunt atât de mulți oameni care sunt blocați acolo...”, a povestit Irina.

Ei au stat 10 minute în vamă până să treacă în România și au spus că nu au văzut nici o mașină care să fi trecut frontiera, ceea ce i-a făcut să creadă că totuși mașinile nu sunt lăsate să treacă sau trec mai greu. „Se pare că la graniță nu lasă mașinile să treacă. Nu am văzut nici o mașină care să fi trecut”, a spus Rhys, iar Irina a completat: „am întrebat de ce nu este nici o mașină aici și au spus că îi lasă pe oameni să intre, dar poate e foarte încet sau e o coadă foarte lungă”.

„Nu știu unde sunt forțele armate rusești. Nu par să fie aproape de această graniță. Dar asta se întâmplă acum, nu se știe ce se va întâmpla mâine”, a mai spus ea.

În frontiera românească am vorbit și cu un tânăr din Turcia. „Ieri dimineață prietenul meu m-a sunat și mi-a spus că sunt bombardamente în Kiev și că a decis să plece. Am doi prieteni acolo și am decis să venim la granița cu România. Suntem din Turcia. Am discutat cu prieteni din Istanbul și ei ne-au sfătuit să mergem la granița cu România, în acest loc, la Siret. Așa că am venit aici în timpul nopții. Traficul a fost foarte aglomerat în partea ucraineană și oamenii erau foarte panicați. Am venit aici și am trecut ușor granița. Am vrut să trecem cu mașina, am stat 3-4 ore și apoi am decis să mergem pe jos. Am lăsat mașina acolo, o mașină mică. A rămas parcată acolo”, a povestit tânărul.

Printre cei care au reușit să ajungă la frontieră, înainte să fie oprită ieșirea bărbaților din țară, este și un tânăr doctor, care spune că vrea să ia viața de la capăt, în România. E convins că este nevoie de serviciile sale, este om de meserie, dornic de treabă și e pregătit să facă tot ce trebuie pentru a fi acceptat.

Societatea civilă din Suceava s-a mobilizat exemplar

De joi până vineri, în 24 de ore au trecut prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret 4.000 de persoane refugiate din Ucraina, conform reprezentanților Poliției de Frontieră.

Față de problema refugiaților din Ucraina societatea civilă din Suceava s-a mobilizat exemplar. De joi după-amiază până vineri dimineață, firmele Tarsin, EuroLuc și Romfour au transportat gratuit, din PTF Siret, la Rădăuți și Suceava, peste 1.000 de persoane. Zeci de voluntari au oferit, de asemenea gratuit, ceaiuri, apă, cornuri, pâine și cazare oamenilor care caută refugiu în afara Ucrainei. Unul dintre voluntari, Adrian Costaș, a stat în PTF Siret până după miezul nopții, iar vineri dimineață, la primele ore, a fost din nou acolo. „Mă uitam ieri la știri și văzând că vin oamenii, cu un grup de tineri din Biserica Adventistă am venit să ajutăm. Astăzi așteptăm să mai vină alții cu provizii. Aseară am stat până la ora 01.00. Au venit oamenii, unii după alții. Le-am oferit ceaiuri, plăcinte, le-am spus că îi cazăm la bisericile din apropiere și pe la oameni care au vrut să cazeze, iar acum îi ducem la autocarele care merg la București și în alte direcții”, a afirmat Adrian. El a spus că refugiații nu au cuvinte să mulțumească, mai ales când află că totul este gratuit, inclusiv transportul către „aeroporturile mari, de unde pot pleca spre Europa”. „Sunt fericiți că au scăpat de acolo”, a spus Adrian. Întrebat cât va dura acțiunea lor umanitară, răspunsul lui a fost „va dura cât vor veni oameni”.

A venit să ajute, fiecare cu ce poate, o mulțime de oameni de bine. Unii și-au pus autocarele firmelor la dispoziția refugiaților, alții mașinile personale sau chiar casa, așa cum a făcut Viorel, din Ipotești: „Am făcut transport toată noaptea. Am dus refugiații – la prieteni, la Botoșani... La Ipotești, acasă am dus două familii cu copii. Oamenii sunt speriați, dar speră să fie liniște și pace în câteva zile, dar nu credem... Au luat strictul necesar... mulți nici nu știu să spună ce au luat, ce au apucat, în grabă...”

Printre cei care îi întâmpină pe refugiați și se oferă să-i ajute este și un preot, Mihai Cobziuc, reprezentant al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a trimis deocamdată un microbuz încărcat cu produse de igienă personală, alimente și apă, pentru a-i sprijini pe cei care fug din calea războiului, în țara noastră. Celor care au nevoie li se oferă și cazare.

Exemplul lor este luat și de alții, iar sprijinul oferit este bine-venit, pentru că mulți au plecat de acasă doar cu cei dragi și un mic bagaj, la un drum lung, departe de ceea ce numeau casă...

Se spune că războiul scoate la iveală ce e mai urât în oameni. Dar uneori scoate la iveală și omenia pe care o credeam uitată, dorința de a-i ajuta pe cei la nevoie, chiar de nu sunt de-un neam și de aceeași limbă. Iar uneori, un gest mic, cum a fost cel de a veni în întâmpinarea lor cu apă și alimente, poate face enorm, mai ales pentru cei aflați la ananghie. Să nu uităm să fim oameni...