Bărbatul care a amenințat un activist de mediu, la Vatra Moldoviței, a fost eliberat după 24 de ore de arest, fapt previzibil având în vedere infracțiunea pentru care a fost pus sub acuzare, ”amenințarea”.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, care coordonează ancheta în acest caz, a transmis că s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Așadar, inculpatul are impuse obligații și restricții de la care nu are voie să se abată.
Polițiștii l-au ridicat, joi, 24 februarie, pe Vasile Creuco, în vârstă de 34 de ani, din Izvoarele Sucevei, acesta fiind introdus în arestul poliției județene, în baza ordonanței pentru 24 de ore.
Activistul de mediu Daniel Ghinghiloschi se afla luni în zona Moldovița – Vatra Moldoviței - Vama, unde verifica o serie de informații despre transporturi de lemn. El a fost amenințat de un tânăr care a venit cu mașina lângă autoturismul său și a început să îl întrebe ce caută în zonă.
Printre altele, localnicul l-a întrebat pe activistul Daniel Ghinghiloschi dacă este frate cu Daniel (n.r. Daniel Bodnar), de unde este și ce caută în zonă.
”Te-aș ruga să mă cauți să mă filmezi... îți tai capul dintr-o lovitură”, este o parte din conversația înregistrată de activist.
Activistului amenințat cu moartea i-a fost creată o stare de temere, au arătat procurorii într-un comunicat de presă.
„Precizăm faptul că până la pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpatul se bucură de prezumţia de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.