Începând de astăzi, TPL Suceava reintroduce de probă linia 1 de autobuz, considerată „expres”, deoarece face cea mai rapidă legătură între cartierele Obcini – George Enescu și Burdujeni (până la Cinema), fără a mai intra pe la Iulius Mall și nici pe la Piața Burdujeni.
„În săptămâna 21 februarie - 25 februarie 2022 se reintroduce linia 1 de autobuz între orele 15.00 - 17.20 pentru reducerea timpului de deplasare din zona Obcini-George Enescu în zona Burdujeni.
Plecările sunt din 20 în 20 minute de la Cinema Burdujeni astfel:
15.00; 15.20; 15.40; 16.00; 16.20; 16.40; 17.00; 17.20
Linia 1 are următorul traseu:
Cinema - Orizont - IRIC - Carrefour- Bazar - Sala Sporturilor - Grupul școlar - Centru - Bancă - Policlinică - Spital - Calea Obcinilor (Flori) - Mobilă - Curcubeu - Nordic – Catedrală - Policlinică - Bancă – Centru - Grupul școlar - Sala Sporturilor - Bazar - Carrefour - Orizont – Cinema”, anunță reprezentanții societății de transport public local.
Linia 1, pe care se circula inclusiv dimineața, a fost scoasă din programul TPL în perioada de vârf a pandemiei, când mai circulau foarte puțini călători cu mijloacele de transport în comun.
În funcție de rezultatele obținute în perioada de probă, conducerea TPL va decide dacă va fi menținută ca alternativă de transport rapid, pentru cei care ies de la serviciu, studii și nu numai, ori poate chiar să-i extindă programul de funcționare și dimineața, când autobuzele sunt de asemenea foarte aglomerate și mulți doresc să ajungă mai rapid la destinație, fără a ocoli pe la Iulius Mall.