Consiliile județene Suceava și Botoșani și-au unit forțele pentru a atrage mai multe fonduri europene. În cursul zilei de vineri, la Consiliul Judeţean Suceava a avut loc o întâlnire de lucru la care a participat președintele acestei instituții, Gheorghe Flutur, și președintele CJ Botoșani, Doina Federovici. La discuții au mai participat administratorii publici ai județelor Suceava și Botoșani, Irina Vasilciuc, respectiv Cristian Nistor, prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei, precum și reprezentanți ai Camerelor de Comerţ și Industrie din cele două județene.
După ședință, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că începând de vineri Consiliul Judeţean Botoșani a fost primit oficial în Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava-Botoșani, asociație din care fac parte și mai mulţi agenți economici din cele două județe. „Am informat participanții cu privire la proiectele depuse și am stabilit ca pe data de 4 martie, la Suceava, să aibă loc următoarea întâlnire de lucru la care să participe operatori aerieni pentru a discuta despre transportul de mărfuri - cargo”, a spus Flutur. El a adăugat că a discutat și despre aderarea Consiliului Judeţean Suceava la asocierea Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) „Țara de Sus”, organism creat de Consiliul Județean Botoșani, la care participă o serie de unităţi administrativ-teritoriale din județele Botoșani, Suceava și Iași. Gheorghe Flutur a declarat că își dorește ca și Consiliul Judeţean Suceava să facă partea din această asociere pentru a putea fi eligibili pe viitoare programe europene. Coordonatorul din partea CJ Suceava în cadrul acestui organism va fi administratorul public al judeţului Suceava, Irina Vasilciuc.