Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a susținut o declarație politică în care a precizat că în ultima perioadă a observat că în spațiul public sunt aruncate frecvent tot felul de „idei năstrușnice” și propuneri de așa-zisă reformă fiscală, iar soluțiile preconizate sunt majorări de taxe sau de impozite prin care statul să ia bani mai mulți tot de la contribuabilii onești. Ioan Balan consideră că aceste anunțuri nu reprezintă o reformă adevărată și nici vreo umbră de echitate între cetățenii români.
„Suntem cu toții de acord că avem nevoie de reforme structurale serioase și reale ca de aer, atât în domeniul pensiilor, al salarizării, al sistemului de educație și sănătate, precum și în domeniul fiscal. Cu toate acestea, cred că reformele ar trebui să conducă la rezultatul mult dorit de a elimina evaziunea fiscală pe principalele componente de venit ale bugetului de stat, acolo unde țara noastră este codașa Uniunii Europene”, a precizat Balan. El a subliniat faptul că atunci când în România nu se colectează peste 30% din TVA, se pierd sume imense în zona accizelor, iar multe impozite pe profit „sunt dosite” bine de unele companii mari, nu este corect ca cineva să se gândească la faptul că aceste probleme nerezolvate de zeci de ani să fie compensate prin impozite mai mari pe proprietate sau pe consum, plătite de românul de rând. Ioan Balan a arătat că PNL a reușit să promoveze în anul 2022 un buget care să nu se bazeze pe impozite și taxe noi sau majorate și susține cu toată forța ca relansarea economică post-pandemie să fie ajutată de un cadru fiscal stabil, predictibil, stimulativ pentru cei care muncesc.
„Este foarte bine că în societatea românească s-a deschis discuția despre reforme structurale, care să fie susținute financiar din Programul Național de Redresare și Reziliență. Cu toate acestea, cred că ar trebui ca responsabilii de reforme să acționeze cu maximă prudență și profesionalism și să nu mai lanseze în societate idei care bagă frica în români, de tipul: nu mai avem voie să încălzim casele cu lemn de foc, procentul alocat pensiilor e prea mic și nu mai putem majora punctul de pensie sau că reforma fiscală înseamnă să-i impozităm mai mult pe cei onești, iar pe cei care n-au plătit niciodată impozite să-i lăsăm în pace. Asemenea afirmații generează neîncrederea românilor în reforme și nimeni nu își dorește acest lucru”, a mai spus Ioan Balan. El a arătat că personal susține cu toată forța reformele de care românii și România are nevoie, susține cu toată puterea faptul că fondurile europene trebuie să ajute la modernizarea țării și că reformele care se vor aplica în viitor trebuie făcute împreună cu românii, pentru interesele lor și nu împotriva acestora.