Un tânăr din municipiul Suceava a scăpat de închisoare după ce magistrații de la Curtea de Apel i-au admis apelul. Ștefan Semian a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, după un furt de la un magazin Profi care a degenerat în violențe. În prima instanță, Tribunalul Suceava l-a condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni de închisoare, cu executare. Curtea de Apel Suceava a anulat pedeapsa, însă a decis ca Ștefan Semian să urmeze un tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Tânărul a fost surprins de o angajată de la Profi, care în încercarea de a-l opri pe hoț a fost agresată. În seara lui 14 februarie 2019, în jur de ora 18.30, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată telefonic de o angajată la magazinul Profi de pe strada Tineretului, din cartierul Burdujeni al municipiul Suceava, despre faptul că a fost agresată în momentul în care a încercat să oprească, la ieșirea din magazin, un tânăr care furase produse din unitate.
Femeia, în calitate de șef de tură, a fost anunțată de colege despre faptul că în magazin a intrat un tânăr care în trecut a mai sustras bunuri din magazin, însoțit de un alt tânăr.
Pentru a preveni un alt furt, gestionara s-a postat în zona intrării, unde, în momentul în care cel de-al doilea tânăr a vrut să iasă, ea a observat că acesta avea o sacoșă cu mai multe produse alimentare sustrase din magazin. Din cercetări, a rezultat că femeia i-a solicitat acestuia să se oprească, moment în care tânărul a îmbrâncit-o și și-a continuat deplasarea. Femeia nu s-a lăsat și l-a prins de mână, moment în care a fost lovită.
Agresorul a fost identificat în persoana lui Ștefan Semian, în vârstă de 22 de ani la acea vreme. El a fost însoțit în magazin de fratele său, minor la acea vreme, cel care atrăsese inițial atenția personalului Profi. Autorul a fugit din magazin cu sacoșa, ulterior abandonând-o.
La scurt timp, după ce cei doi au fugit de la faţa locului, la aproximativ 20 de metri faţă de intrarea în magazin, a fost găsită o sacoşă în care se aflau bunurile sustrase, care au fost ridicate de poliţişti pentru prelevarea unor probe criminalistice.