O mașină s-a răsturnat după o ciocnire cu un alt autovehicul. Accidentul a avut loc luni la amiază, la intrarea în municipiul Suceava dinspre Ipotești, în zona Balada. Una dintre mașini s-a răsturnat pe o parte, iar persoanele din interior se aflau în imposibilitatea de a ieși singure, motiv pentru care a fost nevoie de ajutor.
La final, o femeie în vârstă de 63 de ani a fost preluată și transportată la spital de către echipajul medical sosit la fața locului. La incident au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, ambulanța SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă) cu sprijinul unui echipaj SAJ.