Peste 50 de polițiști suceveni au fost angrenați, în perioada 8-11 februarie,
în activități de prevenire și informare a elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal din cadrul unităților de învățământ de pe raza județului, temele principale fiind siguranța pe internet și modul de utilizare a numărului unic de urgență 112.
Activitățile au fost asociate Zilei Internaționale a Siguranței pe Internet (8 februarie) și Zilei Europene a Numărului Unic de Urgență 112 (11 februarie).
În cadrul întâlnirilor din mai multe școli au participat aproape 1000 de elevi cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani.
Polițiștii au încercat să le explice tinerilor și despre partea mai puțin frumoasă privind rețelele de socializare, utilizarea telefoanelor mobile, a calculatoarelor, aspecte privind datele cu caracter personal și comportamentul în cazul în care devin victime. De asemenea, au fost purtate discuții referitor la siguranța copiilor, deplasarea spre și de la domiciliu și bullying.
Cu titlu de exemplu, jocuri de rol și activități tip concurs au fost derulate și la Școala Gimnazială ,,Constantin Morariu” din comuna Pătrăuți sub coordonarea profesoarei Florentina Mădălina Ignat.
Polițiștii au încercat să le explice elevilor și când este vorba de urgențe care impun apelarea 112, precum și că apelarea fără motiv sau neîntemeiată la 112 poate îngreuna intervențiile și salvarea unor vieți.
Polițiștii au insistat pe câteva reguli de bază pentru a preveni fraude sau infracțiunile în mediul online. Sunt reguli care vizează în special tinerii, dar cele mai multe sunt valabile și pentru adulți:
-Nu transmite niciodată persoanelor necunoscute date personale detaliate, date de autentificare ale conturilor de utilizare pentru aplicații de socializare sau pentru conturi bancare;
-Nu folosi aceeași parolă pe mai multe conturi și schimbă parolele periodic;
-Dacă în timpul comunicării on-line, există persoane care te fac să te simți incomod, întrerupe comunicarea;
-În locul pozei tale, pentru profil, îți recomandăm să folosești un desen; nu transmite în format electronic fotografii pe care nu ai vrea să le vadă bunicii, părinții sau alți cunoscuți;
-Nu da curs ofertelor care sună prea bine pentru a fi adevărate sau care solicită un răspuns urgent;
-Dacă expeditorul este unul neobișnuit sau care disimulează o instituție sau o autoritate a statului, iar mesajul electronic are atașat un hyperlink (o legătură electronică către o pagină/un formular electronic) sau un document - nu le deschide!