Aproape toți salariații Prefecturii Suceava au intrat în grevă de avertisment în cursul zilei de joi pentru a solicita majorarea salariilor. Între orele 10:00 și 11:00, 21 dintre cei aproximativ 30 de angajați ai prefecturii Suceava s-au alăturat colegilor lor din prefecturile din aproape toată țara și au încetat activitatea. Greva de avertisment a fost organizată de sindicatul „Egalitatea”, care solicită modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat.
Sindicaliștii consideră că salarizarea personalului din cadrul prefecturilor ar trebui să fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că Instituția Prefectului este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate. Conducerea sindicatului „Egalitatea” a arătat că, în prezent, un funcționar public dintr-o prefectură are un salariu mult mai mic decât un funcționar public din consilii județene, primării sau servicii publice deconcentrate.
„Funcțiile publice din Instituțiile Prefectului ar trebui să fie asimilate funcțiilor publice de stat, deoarece în desfășurarea activității lor, funcționarii publici reprezintă și apără interesele statului, fapt prevăzut de Constituția României”, a spus liderul sindicatului „Egalitatea”, Cosmin Ionuț Enescu. El a arătat că acest sindicat reprezintă angajați din prefecturile din județele Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Bistrița-Năsăud, București, Buzău, Caraș Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea.