O mamă și fiul acesteia, ambii din municipiul Suceava, au fost condamnați de magistrații de la Tribunal într-un dosar de contrabandă de țigări cu fapte vechi de 10 ani. Doina Cîmpan și George Ovidiu Cîmpan au primit câte 3 ani cu suspendare sub supraveghere, cu mențiunea că soluția nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava. În același dosar a primit o pedeapsă similară și Florin-Mihai Iancu, din București, în timp ce un alt bărbat din Capitală, Alexandru Ionescu, a primit 3 ani cu executare, dar asta pentru că avea în spate condamnări mai vechi. A cincea persoană găsită vinovată în acest dosar este Viorel Mihai Ionuță, din Siret, care a fost condamnat la 2 ani cu suspendare sub supraveghere. Față de frații Marian Toader Lăzurcă și Mariana Mihalache (fostă Lăzurcă), ambii din Grănicești, precum și față de George Posteucă și Adrian Petrică Grămadă, ambii din Suceava, dosarul a fost disjuns și va fi format un alt dosar penal.
Cei nouă sunt acuzaţi de anchetatori că au constituit un grup infracţional organizat. „Acest grup avea ca scop achiziţionarea, depozitarea şi valorificare unor cantităţi de ţigări de provenienţă extra-comunitară, introduse prin contrabandă pe teritoriul României, urmărind obţinerea, în mod ilegal, de beneficii materiale importante, cu consecinţa alimentării economiei subterane şi prejudicierea bugetului de stat prin neplata obligaţilor fiscale aferente”, au arătat în cursul anului 2012 procurorii DIICOT Suceava.
Traseul prin care ţigările de contrabandă ajungeau pe piaţa din România
În urma anchetei derulate de procurorii DIICOT Suceava s-a stabilit cu exactitate care era traseul infracţional şi cum ajungeau ţigările din Ucraina pe piaţa din România, iar fiecare membru al grupării avea o sarcină bine definită.
„Inculpatul Ionuţă Viorel Mihai, ca principal furnizor al grupului infracţional, a transportat şi valorificat cantităţi de ţigări de provenienţă extra-comunitară, introduse prin contrabandă în România, pe relaţia Siret – Suceava, inculpaţilor Cîmpan George Ovidu şi Cîmpan Doina.
Un alt furnizor al ţigărilor de provenienţă extra-comunitară, introduse prin contrabandă în România, era şi învinuitul Belyavyy Dmytro, zis Dima, cetăţeanul ucrainean, care, în repetate rânduri prin PTF Siret, în mod ilegal, introducea diverse cantităţi de ţigări de provenienţă extra-comunitară, pe care ulterior le transporta şi le valorifica în municipiul Suceava în beneficiul inculpaţilor Cîmpan George Ovidu şi Cîmpan Doina”, au arătat procurorii DIICOT Suceava.
Anchetatorii susţin că, pentru a vinde ţigările de contrabandă, Doina şi Ovidiu Cîmpan au creat o reţea de distribuţie pe raza mai multor judeţe din România. Ţigările erau trimise mai departe atât prin intermediul firmelor de curierat rapid, cât şi în mod personal sau direct către cumpărători.
Mărturii ale „partenerilor” de afaceri
Au existat și mărturii ale oamenilor care au derulat „afaceri” cu mama şi fiul Cîmpan.
Virginia Daniela Rus este una din aceste persoane, care a descris cu lux de amănunte cum s-au derulat lucrurile.
„Cu aproximativ 5-6 ani în urmă, m-am deplasat în Bazarul din municipiul Suceava, pentru a efectua unele cumpărături. Cu această ocazie, am cunoscut o femeie pe nume Doina, despre care ulterior am aflat că o cheamă şi Cîmpan, şi de la care am cumpărat în mai multe rânduri produse alimentare din Ucraina sau Moldova. Ulterior, în Bazar l-am cunoscut şi pe fiul acesteia, pe nume Ovidiu. Prin vara anului 2012, fără a putea reţine cu exactitate data, am venit din nou în Bazarul Suceava pentru cumpărături. Din discuţiile purtate cu Ovidiu, fiul lui Cîmpan Doina, acesta m-a întrebat dacă nu doresc să cumpăr şi nişte ţigarete ucrainene. Ştiind că valorificarea acestui gen de produse este rentabilă, am fost de acord să le cumpăr. Astfel, Cîmpan Ovidiu mi-a dat spre valorificare aproximativ 60 de cartuşe cu ţigarete, marca Viceroy, de provenienţă ucraineană. Arăt faptul că pentru cele 60 de cartuşe cu ţigarete urma să-i dau lui Cîmpan Ovidiu suma de aproximativ 3.000 şi ceva de lei. Arăt faptul că atunci când am luat ţigaretele am mai luat şi alte mărfuri alimentare şi am efectuat o plată pentru mărfuri anterior cumpărate de la cei menţionaţi”, este mărturia Virginiei Daniela Rus.
Ţigări trimise prin curierat rapid
În afara vânzărilor directe, Ovidiu Cîmpan, căruia procurorii DIICOT Suceava i-au reţinut aproape 100 de fapte de contrabandă, a livrat marfă şi prin intermediul firmelor de curierat. Aşa s-a întâmplat cu un „partener” din Cugir, care a renunţat la afacere după ce a fost prins în trafic de poliţişti având în maşină ţigări de contrabandă.
„Anterior, mai precis de circa 15 ani, am desfăşurat activităţi comerciale cu mărfuri pe care le procuram din Bazarul Suceava. În acest mod am devenit amic cu numitul Cîmpan George Ovidiu, de la care în trecut achiziţionam diverse dulciuri. Ginerele meu insista să-l ajut să procure ţigări de la Suceava, dar eu l-am refuzat în mai multe rânduri. În vara acestui an am cedat la insistenţele lui şi am luat legătura telefonic cu amicul meu din Suceava, Cîmpan George Ovidiu, căruia i-am solicitat să-mi trimită un colet cu ţigarete. Am negociat cu acesta preţul, dar nu-mi mai amintesc exact şi el mi-a trimis printr-o firmă de curierat un colet cu ţigarete conform înţelegerii. În colet ginerele meu mi-a spus că erau 40 sau 41 de cartuşe de ţigarete marca Viceroy. Banii i-a trimis ginerele meu lui Cîmpan George Ovidiu prin sistemul de transfer OMV, din câte mi-a povestit el. Prietenul fetei mai mici a insistat şi el să îi fac legătura cu persoane din Suceava pentru a comercializa ţigări, până la urmă am cedat şi în luna august al acestui an, împreună cu el, ne-am deplasat cu autoturismul meu marca Peugeot în municipiul Suceava, după ce în prealabil discutasem cu acelaşi Cîmpan George-Ovidiu. Ne-am întâlnit cu acesta în parcarea din incinta Bazarului Suceava, iar dintr-o dubiţă, Cîmpan George Ovidiu împreună cu ginerele meu au descărcat patru cutii pe care le-au încărcat în maşina mea. La întoarcere, pe raza municipiului Fălticeni, am fost opriţi de organele de poliţie, care au depistat în autoturism cele 4 cutii, respectiv cantitatea de aproximativ 2.000 pachete de ţigarete mărcile Viceroy şi Doina cu timbru de marcaj fiscal de Republica Ucraina. De atunci i-am spus lui Cîmpan George Ovidiu că am fost prins şi că nu mă mai ocup de acest gen de fapte. Totuşi, Cîmpan George Ovidiu m-a mai sunat încercând să mă convingă să mai cumpăr ţigarete de contrabandă de la el, dar eu am refuzat acest lucru”, este declaraţia pe care procurorii au depus-o pentru a proba acţiunile de contrabandă cu ţigări.