Veteran de război ajuns de curând la 100 de ani, condus cu onoruri militare pe ultimul drum

Unul dintre cei mai iubiți oameni din comunitățile satelor Milișăuți și Bădeuți, veteranul de război Mihai Crețu, a fost condus marți la prânz, cu lacrimi și regrete, pe ultimul drum. El fusese sărbătorit toamna trecută de familie, autorități și comunitate, când la 4 noiembrie împlinea vârsta de 100 de ani, fiind ultimul veteran de război din Milișăuți.

Mihai Toader Crețu și-a pierdut văzul la vârsta de 23 de ani, în urma bombardamentelor de la 4 aprilie 1944, din București. Pe atunci era sergent în Regimentul 4 Pionieri de la Cernăuți și fusese detașat în capitala țării, pentru instrucția unor subingineri recruți în lucrări genistice. Un proiectil a căzut peste clădirea în care locuia și el a fost îngropat de viu, fiind salvat de medici, care însă nu au mai putut face nimic pentru recăpătarea vederii. După ani de zile petrecuți în spital, el s-a întors acasă, unde s-a căsătorit cu Eudochia, familia lor fiind binecuvântată cu doi copii, Mihai și Garofina. Mihai Crețu a iubit mult copiii, iar Dumnezeu i-a dăruit 6 nepoți, 11 strănepoți și 3 stră-strănepoți.

Deși lipsit de vedere, Mihai a văzut în viață ”mai departe” decât și-au imaginat cei din jurul său, se orienta foarte bine în deplasările sale după foșnetul copacilor, lătratul câinilor, fiind foarte atent la orice. Fiul său, Mihai, ne-a povestit despre tatăl său: ”Făcea de toate, vedea cu ochii minții. Curăța copaci, tăia lemne, mulgea vaca, făcea agricultură, avea un simț aparte și muncea foarte mult. Niciodată nu l-am auzit vorbind despre moarte. Cunoștea fiecare om din sat după vorbă, mergea kilometri întregi până la biserică, orientându-se foarte bine în teren.”

Colonel în retragere Neculai Niga, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, filiala ”Plăieșii” Suceava,l-a sărbătorit pe Mihai Crețu la împlinireacelor 100 de ani și ne-a relatat: ”La 100 de ani a stat de vorbă cu noi, i-am dat un însemn pe care l-a pipăit, până când și-a dat seama că e o medalie. A întrebat dacă e pentru el și dacă o poate pune în buzunar. Era senin, era bucuros, realiza ce se întâmplă în jurul său și își dorea să fie înmormântat cu ceremonial militar. La plecare i-am promis că vom ajunge și la 101 ani, dar din păcate am venit la înmormântarea sa.”

Un exemplu pentru comunitate și cu mare dragoste de Dumnezeu

Mihai Crețu a fost un exemplu pentru cei din jurul său, așa cum povestește colonelul în rezervă Vasile Semeniuc, unul dintre vecinii săi: ”De la o vârstă fragedă îl conduceam pe Mihai Crețu la biserică, el având cale lungă de străbătut până la biserica adventistă. Îmi spunea că se orienta după sunetul ulucelor de la garduri, iar eu m-am gândit de la acea vârstă că dacă el se descurcă în întuneric, atunci eu ca tânăr ar trebui să mă descurc mult mai bine în lumină. A fost pur și simplu un imbold pentru mine, pentru a lua de la viață ce este mai bun. Medicii care l-au salvat, după ce fusese aproape mort, s-au mirat de rezistența lui la rănile produse de explozie, după ce cei mai mulți și poate mai puțin afectați au sfârșit. De-a lungul vieții nu a stat deoparte, complăcându-se în handicapul pe care îl avea, ci a muncit aproape la fel ca ceilalți oameni din jur. Dumnezeu să-l odihnească!”

O mare fericire i-a adus în viață cunoașterea Bibliei și apropierea de Dumnezeu. Fiul său povestește că avea o memorie nemaiîntâlnită și învățase pasaje întregi din marea scriere. ”Când a auzit prima dată citindu-se din Biblie a fost impresionat de Dumnezeu, dorind tot mai mult să cunoască cuvântul său. Nu numai că a memorat versete și pasaje din Sfânta Scriptură, ci l-a primit pe Iisus Hristos ca Mântuitor personal, încheind legământ cu Dumnezeu în vara anului 1948. Și-a iubit foarte mult familia, se ruga deseori pentru copii și cei dragi și dorea ca speranța pe care el o avea în suflet să o așeze Dumnezeu și în inima celor dragi”, a spus unul dintre pastorii adventiști prezenți la înmormântare.

O mare de oameni din cele două comunități i-au fost alături pe ultimul drum, iar la mormânt, salvele de arme în onoarea celui dispărut au fost trase de ostașii Gărzii de Onoare a Batalionului 17 Vânători de Munte ”Dragoș Vodă” din Vatra Dornei.