Cum reacționăm la ce ni se întâmplă?

Inconștientul nostru se comportă asemeni unui copil mic. Atunci când copilul descoperă că părinții lui nu se ocupă suficient de mult de el, că nu îl mai ascultă, copilul face ce trebuie pentru a le atrage atenția. El începe să plângă, să țipe, iar acest lucru dă rezultate, ceea ce înseamnă că sistemul funcționează. Mai târziu, el va face același lucru prin copil spărgând o farfurie, obținând note proaste la școală sau chiar bătându-și sora mai mică. Într-o manieră similară, noi acționăm la fel ca toți părinții din lume: suntem mult prea ocupați pentru a ne da seama de nevoile copilului interior. Nu reacționăm cu adevărat decât atunci când țipetele acestuia devin stânjenitoare, adică atunci când primim un mesaj negativ. Înainte de această etapă, noi suntem incapabili să îi ascultăm mesajele. La fel se petrec lucrurile între inconștientul și mintea noastră conștientă. Cel dintâi ne transmite suficient de multe mesaje „pozitive”, dar de multe ori noi nu suntem capabili sau pregătiți să le ascultăm.

Putem vorbi și de o etapă a mesajelor cu un caracter „negativ”, cum ar fi o senzație neplăcută, în speranța că de această dată îl vom asculta. Mesajul va ajunge la noi sub forma unor tensiuni fizice sau psihice, a unor coșmaruri sau a unor acte „ratate” ușoare (un lapsus, spargerea unui obiect semnificativ etc.). În cazul în care comunicația este de o calitate mai proastă sau chiar inexistentă, forța mesajului va trebui să fie sporită (atunci când o linie telefonică este de proastă calitate, suntem nevoiți adeseori să urlăm pentru a fi auziți de interlocutorul nostru). Intrăm astfel în etapa accidentelor sau a conflictelor prin care rămânem cu un traumatism. Alternativ, putem să ne îmbolnăvim (să răcim, să bem sau să mâncăm în exces ori insuficient etc.). În sfârșit, în cazul în care comunicația nu mai există deloc, apare o boală profundă, structurală (o boală autoimună, un cancer etc.).

Înainte de a ajunge la o destinație sau alta, viața ne propune în permanență diferite mijloace de informare și de reflecție asupra lucrurilor care se petrec în interiorul nostru. Aceste mesaje ne sunt transmise clipă de clipă prin mediul înconjurător și ne oferă constant informații corecte și profunde. Acest prim nivel al mesajelor pe care ni le adresează viața este pentru a ne ajuta să înțelegem cine suntem. Într-adevăr, viața se bazează pe foarte multe suporturi pentru a ne vorbi și pentru a ne călăuzi, și nu depinde decât de noi dacă dorim să o ascultăm sau nu. Prin observarea lucrurilor care se petrec în jurul nostru, inclusiv în biotopul nostru mai mare, noi dispunem de un câmp inepuizabil de informații care ne pot ajuta să ne cunoaștem și să ne înțelegem pe noi înșine. În această înțelegere a vieții se înscrie „efectul de oglindă”, descris astfel de Carl Gustav Jung: „Noi percepem la ceilalți cele o mie și una de fațete ale noastre.”

Tot ceea ce vedem la cei din jurul nostru este doar o reflexie a propriei noastre ființe. Atunci când ne place ceva la altcineva, acest lucru descrie de regulă un aspect al ființei noastre, pe care nu îndrăznim să ni-l atribuim sau să îl acceptăm la noi înșine. Atunci când ceva ni se pare absolut insuportabil la altcineva, lucrul respectiv descrie un aspect care ne caracterizează la rândul lui, dar pe care nu îl putem suporta la noi înșine. De aceea, refuzăm să îl percepem și nu îl putem accepta sau tolera nici la alții, întrucât aceștia ne amintesc de noi înșine. Acest lucru pare mult mai greu de acceptat. Să reflectăm însă puțin la el, cu sinceritate. Care este acea parte corporală a noastră pe care nu o putem vedea niciodată cu propriii noștri ochi, chiar dacă suntem cei mai buni contorsioniști ai lumii? Este vorba de fața noastră! Ce reprezintă de fapt aceasta? La ce servește ea? Ea reprezintă identitatea noastră. Nu întâmplător, cărțile noastre de identitate conțin exact fotografia ei. Singura modalitate de a ne putea privi fața constă în a ne uita într-o oglindă. Aici, putem vedea reflexia noastră, sub forma imaginii din oglindă. La nivelul vieții, această oglindă sunt ceilalți oameni. Ceea ce percepem în ei și imaginea pe care ne-o transmit este reflexia fidelă a propriei noastre ființe interioare. Acest lucru este întărit inclusiv de faptul că noi suntem cei care „alegem" persoanele care ne ies în cale. Acestea ne obligă să reflectăm la propria noastră nedreptate în raport cu alți oameni.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com