Tăierile ilegale de copaci din pădurile județului Suceava au scăzut în cursul anului trecut, comparativ cu 2020. Aceasta este una dintre concluziile desprinse în urma ședinței de ieri a Colegiului Prefectural Suceava, în cadrul căreia au fost prezentate mai multe informări cu privire la acțiunile de prevenire, combatere și sancționare a activităților ilegale în domeniul silvic, în cursul anul 2021. Din materialele prezentate a rezultat faptul că volumul de arbori tăiați fără drept este în scădere, de la 1.814 metri cubi în anul 2020 la 1.416 metri cubi în cursul anului trecut. Tăierile ilegale au fost descoperite în urma a 155 de inspecții de fond executate de către Garda Forestieră în anul 2021.
Tot anul trecut, Garda Forestieră Suceava a transmis instituțiilor abilitate 64 de sesizări penale pentru tăieri ilegale de arbori, valoarea prejudiciului fiind de peste un milion de lei. De asemenea, pe parcursul anului trecut Garda Forestieră a primit nu mai puțin de 222 de sesizări din partea cetățenilor, în cea mai mare parte având ca obiect fapte ilegale de natură silvică, în marea lor majoritate privind trasabilitatea materialelor lemnoase. Dintre acestea circa 70% s-au confirmat în urma verificărilor, printre situațiile sesizate numărându-se transporturi de lemne dublate, cantități mai mari în transport decât în avize, transporturi fără documente legale sau activități ilegale în depozite și la instalațiile de debitat material lemnos. Pe de altă parte, Prefectura Suceava a transmis că în urma ultimei evaluări a factorilor de risc realizată de către Direcția Silvică Suceava au fost identificate zonele foarte expuse tăierilor ilegale de arbori și sustragerii materialului lemnos, acestea fiind pe raza Ocoalelor Silvice Cârlibaba, Moldovița, Gura Humorului, Marginea, Râșca, Fălticeni, Dolhasca, Pătrăuți și Adâncata.
- Poliția Suceava a constatat 365 de infracțiuni silvice
În același timp, Direcția Silvică Suceava a transmis că în anul 2021 a efectuat 4.551 de acțiuni pentru controlul circulației materialului lemnos și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și controlul instalațiilor de debitat. În total au fost încheiate 336 de contravenții silvice, cu o valoare a sancțiunilor de 514.200 de lei. Direcția Silvică Suceava a confiscat o cantitate de 1.856 metri cubi de material lemnos. Silvicultorii suceveni au constatat și 113 infracțiuni silvice privind tăierile ilegale de arbori.
Tot în Colegiul Prefectural s-a prezentat o situație cu privire la infracționalitatea silvică, din datele Inspectoratului de Poliție Județean Suceava rezultând faptul că în anul 2021, în județ, s-au înregistrat 365 de infracțiuni, față de 214 în 2020, ceea ce înseamnă o creştere de 70,56%. În cursul anului 2021, Poliția Suceava a confiscat o cantitate totală de 4.725,04 metri cubi de masă lemnoasă. Și Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava a organizat peste 330 de acțiuni pentru combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic, fiind aplicate 98 de sancțiuni, din care de 23 amenzi contravenționale în valoare de 64.200 de lei, și au fost constatate cinci infracțiuni.