Pompierii militari suceveni au intervenit, miercuri, la un caz medical mai complicat, al unui pacient supraponderal care trebuia preluat dintr-o zonă înzăpezită din satul Dolheștii Mici. Ambulanțele nu puteau ajunge la el, iar el nu era transportabil.
Pacientul cu o greutate de aproximativ 180 de kilograme, care trebuia să ajungă la Spitalul Municipal Fălticeni, a fost transportat cu vehiculul 8x8 pe o distanță de aproximativ 150 de metri, până la Autospeciala de Transport Personal și Victime Multiple (ATPVM) a Detașamentului de Pompieri Suceava.
Preluat de cadrele medicale, bărbatul a fost stabilizat și transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, urmând a fi investigat pentru afecțiunile medicale cu care este cunoscut.