Principalul suspect în cazul jafului cu un presupus pistol de la o cafenea din Iaslovăț a fost săltat de polițiști și a fost dus la audieri în seara zilei de marți, 25 ianuarie, el fiind reţinut ulterior pentru tâlhărie calificată. Acesta este Elisei Boca, un tânăr de 21 de ani, din Cajvana, pe care anchetatorii l-au identificat ca autor după cercetările derulate luni seară la fața locului, dar și după alte date pe care le-au pus cap la cap.
În baza informațiilor pe care le aveau, oamenii legii au solicitat procurorului de caz să admită efectuarea unei percheziții domiciliare. Cererea a fost depusă marți la Judecătoria Rădăuți, iar un magistrat a admis solicitarea. Mandatul de percheziție a fost pus în aplicare în după-amiaza zilei de marți, ocazie cu care polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, împreună cu lucrătorii Poliției Orășenești Milișăuți, au mers la domiciliul suspectului. Acesta ar fi încercat să fugă în momentul în care polițiștii i-au bătut la ușă, sens în care a urcat într-o mașină, dar a fost blocat și apoi încătușat.
Probele găsite de polițiștii la percheziție vor fi folosite în anchetă, iar cu ocazia cercetărilor se va stabili și dacă amprentele lăsate de autorul jafului și ridicate de criminaliști de la locul faptei se vor potrivi cu cele ale tânărului de 21 de ani, din Cajvana, care a fost aseară reţinut pentru tâlhărie calificată.
Cum s-a derulat jaful
Jaful cu pistol s-a derulat luni seară, în jurul orei 20.30, la o cafenea din Iaslovăț. Hoțul care a comis fapta a plecat cu o pradă ”uriașă” de 1.386 de lei. Acesta este bilanțul făcut de proprietarii cafenelei, ceea ce înseamnă că autorul și-a pus pielea în joc pentru mai nimic. Ștefan Apetrei, unul dintre asociații afacerii de la Iaslovăț, a povestit ce s-a întâmplat în seara zilei de luni, în jurul orei 20.30. ”Fetele erau pregătite să închidă, să strângă și să curețe. Una din fete era în spate și alta la tejghea. A venit o persoană care la început i-a cerut să deschidă casa, fata nu a vrut inițial, dar după ce a fost amenințată cu pistolul a trebuit să deschidă. Fata s-a speriat foarte tare, iar după ce hoțul a plecat ea a sunat la poliție, care au venit, inclusiv criminalistica, și au făcut investigații. Aseară, când am auzit, nu îmi venea pur și simplu să cred ce s-a întâmplat. I se vedeau doar ochii și nu a putut fi identificat de fata care era la tejghea, dar și ochii erau cumva în umbră și nu și-a putut da seama”, a arătat Ștefan Apetrei.
Pe imaginile surprinse pe camerele de supraveghere, care sunt montate în mai multe zone, se vede clar cum suspectul scoate un pistol, îl îndreaptă spre fata de la bar, iar aceasta se sperie, deschide casa și apoi de îndepărtează. Tacticos, hoțul ia hârtiile cu bani din două sertare ale casei și apoi iese liniștit din cafenea. Imediat după plecarea tânărului, fata pune mâna pe telefonul mobil și sună la Poliție.
Oamenii din zonă s-au crucit când au aflat ce s-a întâmplat și spun că autorul este un amator, care a acționat asumându-și un risc uriaș. ”E jaf armat și riști pușcărie și nu îmi dau seama dacă se merită efortul acesta. Bănuieli cine ar fi autorul sunt, dar așteptăm să vedem exact. S-a văzut cum a mers în partea de jos (n.r. – a satului Iaslovăț), se vor lua camerele de supraveghere și astfel îl vor prinde, mai ales că nu era un profesionist”, a spus un localnic din Iaslovăț.