Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a transmis marți, 25 ianuarie, care este situația cazurilor confirmate cu Covid-19 în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Suceava.
Purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, inspectorul școlar Ioan Cezar Anuței, a declarat că,în perioada 17-25 ianuarie, au fost confirmați cu Covid-19, și sunt cazuri active la data de 25 ianuarie, 211 elevi din școlile sucevene.
De asemenea, au fost confirmate cu SARS-CoV-2, în perioada 17-25 ianuarie, și 127 de cadre didactice, 12 persoane care fac parte din personalul didactic auxiliar din învățământul sucevean și 11 persoane care fac parte din personalul nedidactic. Din cauza acestor îmbolnăviri, și-au suspendat activitatea cu prezență fizică și au trecut la învățământ online 42 de clase/grupe de la: Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu" Suceava, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir" Suceava, Colegiul Național „Nicu Gane" Fălticeni, Colegiul Național „Petru Rareș" Suceava,Colegiul Național "Ștefan cel Mare" Suceava, Colegiul Tehnic "Mihai Băcescu" Fălticeni, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava,Colegiul Tehnic Rădăuți, Grădinița cu Program Prelungit "Prichindel" Suceava, Grădinița cu Program Prelungit ”La Piticul Vesel” Suceava, Școala Gimnazială "Alexandru Ioan Cuza" Fălticeni, Școala Gimnazială "Bogdan Voda" Rădăuți, Școala Gimnazială "Gheorghe Popadiuc" Rădăuți, Școala Gimnazială "Grigore Ghica Voievod" Suceava,Școala Gimnazială "Ion Creanga" Suceava, Școala Gimnazială "Mihai Eminescu" Rădăuți, Școala Gimnazială "Mihail Sadoveanu" Fălticeni,Școala Gimnazială "Miron Costin" Suceava, Școala Gimnazială "Petru Mușat" Siret, Școala Gimnazială "Regina Elisabeta" Rădăuți, Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava.