Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a anunțat că nu mai puțin de 92 de unități școlare sucevene pot accesa fonduri europene pentru proiecte în vederea reducerii abandonului școlar. Bogdan Gheorghiu a arătat că fondurile pot fi accesate prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), inițiat de Ministerul Educației, care face parte din cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR, în valoare de 543 milioane euro, sumă nerambursabilă.
Gheorghiu a explicat că programul vizează implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) prin acordarea de granturi, în două runde, unui număr estimat de 2.500 dintr-un total de 3.235 de unități de învățământ de stat de nivel gimnazial, cu risc mediu și crescut de abandon școlar, identificate prin proiectul „Dezvoltarea unui sistem integrat de prevenire, intervenție și compensare pentru a crește participarea școlară".
Toate școlile se pot înscrie, nu doar cele incluse în lista inițială (și acestea trebuie să parcurgă procedura de înscriere), cu condiția să se încadreze într-un grad de vulnerabilitate și să existe risc de abandon școlar.
El a spus că fiecare grant va avea o valoare de maximum 200.000 euro, în funcție de numărul de elevi înscriși și gradul de marginalizare a localității, și va fi implementat pe o durată de 3 ani. „Complementar cu granturile directe în sumă totală de 500 milioane euro, PNRAS prevede suma de 43 milioane euro pentru formarea a 45.000 de angajați din învățământul preuniversitar. Formarea implică metode și tehnici de reducere a abandonului școlar, identificarea nevoilor și abilităților elevilor, abordări didactice centrate pe elev, competențe interculturale și evaluare formativă”, a explicat Bogdan Gheorghiu, care a adăugat că „cele șapte module de formare disponibile sunt: utilizarea modulului MATE, programe remediale, comunități de practică, învățarea fără limite, observare la clasă, coaching pentru diriginți și leadership pentru directori”.
Gheorghiu a spus că acest mecanism conține un set de instrumente pentru identificarea timpurie a elevilor în risc de abandon, planificarea și implementarea unor măsuri de prevenire și reducere a abandonului la nivelul școlii. Deputatul PNL de Suceava a arătat că în județul Suceava există 92 de unități de învățământ eligibile pentru Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, iar din acest număr, un procent de 21,73% este reprezentat de unitățile de învățământ cu risc ridicat de abandon, iar restul de 78,27% reprezentând procentul școlilor cu risc mediu de abandon.