De câteva zile, tarabele care ocupă domeniul public în diferite zone ale orașului au început să dispară. Cartier după cartier, fiecare zonă în parte va fi parcursă de echipe de la Domeniul Public, împreună cu reprezentanți ai Poliției Locale, pentru a fi ridicate tarabele care le aparțin, dar și pentru a fi desființate cele „încropite” pe lângă, care ocupă abuziv domeniul public.
Măsura care este pusă în aplicare acum – fără tarabe pe străzile Sucevei - vine ca urmare a unei decizii luate de aleșii locali la finele anului trecut, când nu a mai fost prevăzută posibilitatea de prelungire, pe termen lung, a chiriilor pentru tarabele care ocupă spațiile aflate în afara piețelor și Bazarului.
„Contractele anterioare au expirat la 31 decembrie 2021, iar prelungirea acestora nu se mai face. Activitatea de vânzare la tarabă, în afara piețelor și Bazarului este una sezonieră, se autorizează doar temporar, pentru anumite perioade ale anului, precum 1-8 martie, începerea anului școlar etc., încât spațiul public să nu mai fie ocupat permanent de tarabe și acareturi, pe tot timpul anului. Am avut multe solicitări în acest sens din partea cetățenilor Sucevei, deranjați de ocuparea abuzivă a trotuarelor de către unii comercianți, mai ales că nu se limitau la metrul de tarabă închiriat, iar în unele cazuri sunt și surse de mizerie”, a explicat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Acțiunea de ridicare a tarabelor de pe domeniul public a fost pusă deja în aplicare în zone precum Curcubeul și Bucovina, unde se circulă mai ușor pe trotuare, fiind și mai mult spațiu liber.
Excepție fac tarabele de vânzare de carte și presă, unde activitățile nu sunt sezoniere, ci permanente, iar chioșcurile de ziare au dispărut aproape complet.
Conform legii, comerţul în zone publice se desfăşoară în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant, doar cu acordul autorităţilor administraţiilor publice locale, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora şi a planurilor de urbanism.
Practic, administrația locală poate decide oricând să nu mai autorizeze comerțul stradal de genul celui practicat la tarabe, mai ales că există numeroase alternative pentru clienți, mai ales în domeniul achiziției de flori, în tot orașul fiind deschise o mulțime de florării.