A treia zi a noului an a adus, din păcate, și primul accident mortal din județul Suceava, asta după ce pe 2 ianuarie, la Pătrăuți, a avut loc un prim accident grav, soldat cu rănirea gravă a doi tineri. O bătrână în vârstă de 79 de ani a murit în urma unui accident care a avut loc în comuna Slatina, pe drumul județean care străbate localitatea.
Din cercetările poliției rezultă că în data de 3 ianuarie, în jurul orei 16.30, un localnic în vârstă de 41 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, a acroșat o femeie de 79 de ani, în timp ce efectua o manevră de mers înapoi. Primele constatări ale polițiștilor arată și că vârstnica traversa drumul prin loc nepermis și fără să se asigure, prin spatele mașinii.
Din păcate, din accident a rezultat decesul femeii în vârstă de 79 de ani.
Șoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumase băuturi alcoolice.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cadrul căruia trebuie să stabilească modul exact în care s-a produs accidentul.
Primele cercetări indică o posibilă culpă comună, respectiv efectuarea de către șofer a unei manevre de mers înapoi pentru a întoarce într-o intersecție, respectiv a femeii decedate, care nu s-a asigurat la traversarea prin loc nemarcat.