Riscul de avalanșe este unul extrem de ridicat în Munții Călimani. Mai exact, reprezentanții Serviciului Salvamont Suceava spun că riscul este de 4 de producere de avalanșe pe versanții nordici și estici la altitudini de sub 2.000 de metri.
”Declanșarea avalanșelor este probabilă și printr-o slabă supraîncărcare, iar în unele situații chiar și declanșări spontane de dimensiuni medii și mari. În consecință, declarăm temporar închise (nu sunt sigure pentru parcurgere și nu se face patrulă) toate traseele care pleacă din Gura Haitii spre vârfurile Pietrosu, Rețitiș, Călimani Cerb și Călimani Izvor”, se arată pe pagina de facebook a Serviciului Salvamont Suceava.
Voicu Raia, șeful salvamontiștilor suceveni, a precizat că în cursul zilei de joi două grupuri de turiști au fost întoarse din drum în zonele amintite. ”Nu recomandăm nimănui să plece pe aceste trasee, indiferent de pregătire și de echipamentele pe care le are. Riscul de producere a avalanșelor este foarte, foarte mare și oricine pleacă la drum își riscă viața”, a arătat Voicu Raia.