Un șofer în vârstă de 59 de ani, din Gura Humorului, a provocat un accident cu trei răniți după ce a plecat la drum cu o mașină care nu era echipată cu pneuri de iarnă, deși afară ningea de ore bune. Evenimentul rutier a avut loc luni dimineață, în jurul orei 9.00, pe drumul național 17, în zona localității Bucșoaia, în timp ce autoturismul marca Nissan condus de Vergil Poclitaru a derapat și a intrat pe contrasens, unde a lovit un VW Passat care circula regulamentar. În urma impactului au fost răniți ambii șoferi, dar și o femeie care era pasager în VW Passat.
Șoferul de pe Nissan a fost transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde i s-a stabilit diagnosticul „contuzionat prin accident rutier, contuzie toracico-abdominală”. Celălalt șofer a ajuns la aceeași unitate medicală cu diagnosticul „contuzie toracică”, fără a rămâne internat. Și cel de al treilea rănit a avut nevoie de îngrijiri medicale, medicii de la Spitalul Orășenesc Gura Humorului stabilind diagnosticul „contuzie picior stâng și traumatism cranio-cerebral”.
Șoferul care a provocat accidentul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza leziunilor, dar i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În cazul celuilalt șofer s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.