Trei persoane rănite au ajuns la spital în cursul serii de duminică, după ce un autoturism a lovit un cap de pod pe un drum comunal din Vadu Moldovei.
În jurul orei 18.00, timp ce conducea un autoturism VW pe DC 10A, prin satul Nigotești din comuna Vadu Moldovei, un bărbat de 41 de ani nu a redus suficient viteza pe un carosabil acoperit cu zăpadă bătătorită, a pierdut controlul asupra direcției de mers și mașina a intrat în coliziune cu un cap de pod.
În urma evenimentului rutier trei persoane, localnici din Vadu Moldovei, au fost rănite. Astfel, o fetiță de 9 ani a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Fălticeni, unde a fost examinată de către medicul de gardă și s-a stabilit diagnosticul de ”traumatism cranio-facial, epitaxis post traumatic, contuzie gambă stângă”, necesitând 4-5 zile de îngrijiri medicale, fiind transferată la Spitalul Județean Suceava pentru investigații suplimentare. În același timp, o femeie de 73 ani a fost transportată cu ambulanța la spital, unde s-a constatat că avea o plagă de arcadă dreapta, iar un bărbat de 75 de ani a fost transportat și el la spital, unde s-a constatat că suferise un traumatism cranio-cerebral, cu implicații faciale, precum și o contuzie hemitorace drept, necesitând 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Șoferul mașinii a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, și i s-au prelevat mostre de sânge la spital, pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.