Un cadru didactic al Școlii Primare Mihoveni a fost amendat cu 1.000 de lei de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava, după ce părinții au reclamat că li s-a dat copiilor lapte expirat. Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, ne-a spus că„inspectorii din cadrul serviciului Control în sănătate publică al Direcției de Sănătate Publică Suceava au verificat informațiile cu privire la distribuirea în cadrul Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023, implementat în baza Hotărârii Guvernului nr. 640/2017, cu modificările și completările ulterioare, către elevii unei unități școlare din mediul rural, de cutii cu lapte ce aveau termen de expirare depășit. În urma celor constatate, au făcut recomandări și în baza Hotărârii Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice au aplicat unei persoane fizice o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei”.
De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a cerut o notă explicativă conducerii Școlii Primare Mihoveni (care aparține de Școala Gimnazială Șcheia), după ce părinții mai multor copii au reclamat faptul că cei mici au primit la școală lapte expirat. Părinții elevilor au sesizat faptul că pe cutiile de lapte distribuite copiilor marți, 21 decembrie, era scrisă ca dată de expirare 6 decembrie 2021. Purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, Cezar Anuței, ne-a spus că în nota explicativă primită de la Școala Primară Mihoveni se spune că a fost vorba de un bax cu lapte expirat, bax care are 27 de cutii cu lapte. Pe bax nu scria termenul de valabilitate al cutiilor din interior, însă pe cutiile de lapte distribuite copiilor era scrisă ca dată de expirare 6 decembrie 2021. Au fost distribuite toate cutiile din bax, dar în momentul în care un părinte a sesizat că data de expirare este 6 decembrie 2021, au fost retrase 18 cutii. Conducerea școlii a precizat că nu mai există nici un bax cu lapte expirat în depozit. A fost un caz izolat, regretabil, transmit reprezentanții școlii.