Elevii de 10 de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți au fost recent premiați. Momentul a fost însoțit și de un concert de colinde, astfel că toți participanții au simțit deja atmosfera magică a Crăciunului. Directorul Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. dr. Adrian-Nicolae Puiu, susține că performanța înseamnă implicare, responsabilitate, dedicare, de aceea, „a fi performant devine, pe zi ce trece, sinonim cu a fi elev la Colegiul Național <Eudoxiu Hurmuzachi> Rădăuți. Legătura invizibilă dintre actanții unui parcurs didactic de succes – elevi, profesori, părinți – devine mai puternică odată cu implicarea comunității locale. Doar împreună putem construi o școală pe măsura dorințelor și a aspirațiilor elevilor noștri”.
Generozitate
Manifestarea de pe 22 decembrie a debutat cu „vestitorii” Nașterii Domnului, Corala „Sf. Daniil Sihastrul”, coordonată de prof. Leon-Postolache Miriam. Într-un decor de poveste, printre fulgi de zăpadă, cetină verde de brad, acorduri diafane de pian, colinde și urări i-au încântat pe participanți și elevii Susnovici Miruna (clasa a XII-a E) și Serediuc Remus (clasa a VI-a).
După acest moment de suflet, în prezența directorilor colegiului, profesor Puiu Adrian-Nicolae și profesor Lăzărescu Luminița, inițiatori și organizatori ai manifestării, și a cadrelor didactice, a avut loc festivitatea de premiere a celor 24 de elevi care au încheiat anul școlar trecut cu media generală 10, fiindu-le decernat premiul „I.G. Sbiera”, precum și a celor 10 absolvenți care au obținut cele mai mari medii la examenul de Bacalaureat, care au fost laureați cu premiul „Ernst Rudolf Neubauer”.
„Prin amabilitatea și generozitatea consilierului local Constantin Luchian, director al firmei Atlantis Gold, precum și prin implicarea și bunăvoința colegilor noștri, doamnele Gabriela Coaja, Rodica Hrihor, Elena Anton și domnii Adrian Bodnarescu și Iulian Halip, care au obținut alte sponsorizări, elevii performanți ai Colegiului au fost recompensați cu premii în valoare de 100 de lei, pentru premiul „I.G. Sbiera”, și 150 de lei pentru premiul „Ernst Rudolf Neubauer” și 250 de lei pentru Bianca Teleagă, absolventa noastră de 10 la Bacalaureat 2021”, ne-a spus directorul colegiului rădăuțean.
Totodată, a fost premiată eleva Mădălina Amăistroaie, din clasa a XII-a B, calificată și participantă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, ediția 2020 - desfășurată în 2021, fiind recompensată cu suma de 2.600 lei, oferită, de asemenea, de firma Atlantis Gold, prin intermediul lui Constantin Luchian.
Performeri
Au primit premiul „I.G. Sbiera” elevii: Juravle Bianca Maria și Vicol Claudiu Dorin (clasa a V-a), Cîrciu Tiberiu Theodor (clasa a IX-a A), Parasca Mihai, Tablan Alexia Maria, Văcaru Andra Gabriela (clasa a IX-a C), Costache Manuela Alexandra, Moroșan Ioana Valentina, Pătrăucean Bianca (clasa a IX-a E), Chelba Sergiu Mihai, Ciobîcă Denisa (clasa a X-a A), Bărbuță Theodora Elena, Coroamă Elena Doruța, Juravle Oana Mădălina, Moloci Anastasia (clasa a X-a C), Fîșcu Matei Mihai, Simionesi Denisa Maria (clasa a X-a E), Țugui Cosmin (clasa a XI-a E), Avram Miriam, Bîrsan Bianca Gabriela, Bondor Andreea Daniela, Iacoviță Paula-Aurica (clasa a XII-a C), Chirilă Andrei-Ștefan, Rîmbu Iuliana-Maria (clasa a XII-a E).
Premiul „Ernst Rudolf Neubauer” a fost acordat elevilor: Teleagă Bianca Ioana (clasa a XII-a E), Juravle Vasile Marcel (clasa a XII-a B), Chirilă Andrei-Ștefan (clasa a XII-a E), Goraș Gabriela-Elena (clasa a XII-a E), Marici Anastasia (clasa a XII-a E), Anfimov Vladimir (clasa a XII-a A), Pleșca Maria-Mihaela (clasa a XII-a B), Lavric Georgiana-Iulia (clasa a XII-a C), Șcheul Lidia-Adriana (clasa a XII-a B), Ungurean Ana-Maria (clasa a XII-a A). „Mulțumim elevilor, profesorilor, părinților, precum și sponsorilor pentru implicare, responsabilitate, dedicare”, a fost mesajul transmis la finalul manifestării de directorul Adrian-Nicolae Puiu.