Preotul Azad Mandalian a primit ieri una din cele mai importante disctincții religioase care poate fi atribuită unui cleric. Este vorba de ”Felonul Înflorat”, care i-a fost înmânat personal de PS Episcop Datev Agopian. Acest merit i-a fost oferit preotului Mandalian chiar de Karekin al II-lea, Patriarh Suprem și Catolicos al Tuturor Armenilor, de la Scaunul Patriarhal al Bisericii Apostolice Armene din Sfântul Ecimiadzin. Ceremonia a avut loc la Biserica ”Sf. Cruce” din centrul municipiului Suceava, la finalul slujbei care are loc în fiecare duminică. Mesajul Catolicosului Karekin al II-lea a fost citit în limba armeană de PS Datev Agopian și apoi a fost tradus în limba română. ”Am aflat prin mijlocirea PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Eparhiei Armene din România, despre îndelungata voastră slujire duhovnicească pe ogorul ales al Bisericii noastre Apostolice, slujire încununată cu bucuria multor roade vrednice de laudă. Ne bucurăm să aflăm despre aceste reușite, să aflăm că de 3 decenii trudiți în slujba Bisericii noastre și a credincioșilor armeni, punând întreaga putere și nețărmuita dragoste în strădania voastră pentru păstrarea și dăinurea spiritului armenesc și a credinței strămoșești, în rândul enoriașilor Bisericii Sf. Cruce din Suceava. În semn de apreciere a rodnicei voastre slujiri de-a lungul a 30 de ani venim în întâmpinarea dorinței PS Episcop Datev, prin această Gramată de binecuvântare oferindu- vă dreptul de a purta Felonul Înflorat, distincție deosebită a preoților truditori în slujba Bisericii Armene. Vă dorim ca această onorantă distincție să vă fie imbold pentru o și mai vrednică slujire spre folosul credincioșilor armeni și mândria Bisericii Apostolice Armene. Ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să vă dăruiască vouă, familiei voastre și credincioșilor pe care îi păstoriți multă sănătate, belșug de bucurii duhovnicești și viață îndelungat ani mulți cu împliniri bineplăcute lui Dumnezeu”, este mesajul transmis de Karekin al II-lea, Catolicos al Tuturor Armenilor. Vizibil emoționat, preotul Azad Mandalian a mulțumit pentru această distincție și a promis că atât timp cât îl vor ține puterile va continua să fie alături, prin slujbele pe care le oficiază și nu numai, alături de armenii din Suceava.