Grădinița cu Program Prelungit (GPP) „Așchiuță” din municipiul Suceava a împlinit anul acesta 60 de ani de la înființare (1961 - 2021), ea fiind cunoscută în trecut ca Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Suceava.
Cu acest prilej, directoarea grădiniței, prof. Dorina Vieriu, a organizat diverse activităţi doar cu copiii, pentru că fiind pandemie nu a putut să inițieze un eveniment festiv, cu invitaţi.
„La mulţi ani «poveştii de viaţă a grădiniţei», o poveste despre copii şi adulţi, care timp de 60 de ani au dat sens şi valoare «consensului educaţional», au parcurs împreună etape în educaţie, o educaţie aleasă cu multă grijă pentru cei mici, de către profesionişti în educaţia timpurie, au clădit valori, personalităţi, caractere şi au rămas peste timp în armonie cu amintirile”, a fost mesajul directoarei Dorina Vieriu.
Sănătate și multe bucurii le-au fost transmise și miilor de copii care au însufleţit cu jocurile lor, de-a lungul timpului, spaţiul grădiniţei, care au crescut, s-au dezvoltat, „au promis şi au devenit făuritori de bucurie, la rândul lor”.
Merită felicitate și toate educatoarele care și-au desfășurat activitatea la Grădiniţa „Aşchiuţă” de-a lungul timpului, „care au creat parcursuri de viaţă, educaţie pentru viitor, prin dăruire pentru profesie, prin sentimente pentru copii, prin slujire neobosită”.
Un mesaj de prețuire a fost transmis de actuala conducere și nenumăratelor familii care au făcut ca parteneriatul grădiniţă-familie să fie mult mai trainic, care au crezut în calitatea educaţiei şi în calitatea oamenilor, au vibrat la emoţiile generaţiilor şi au dat sens vârstei copilăriei prin fapte de neuitat.
„La mulţi ani tuturor persoanelor care, prin activităţi fel de fel, prin dragoste şi grijă neobosită au contribuit la bucuria copiilor de a veni zi de zi la grădiniţă. La mulţi ani, Grădiniţa «Aşchiuţă», un spaţiu de poveste pentru poveşti de neuitat, acum la împlinirea a 60 de ani de viaţă în slujba educaţiei, dedicată celor mici, prin dăruirea celor mari”, a completat prof. Dorina Vieriu.