Cum putem scăpa de traume

Atunci când suferim o traumă este extrem de important să decodăm și să acceptăm procesele dureroase pe care le experimentăm.

Trezirea conștiinței ne poate ajuta în această direcție. Prin lucrul cu psihologia conștientă și inconștientă a individului, cu emoțiile sale, la rândul lor conștiente și inconștiente - amintiri emoționale, noi putem facilita această trezire a conștiinței, care va conduce apoi la un proces de eliberare la nivelul Inconștientului.

Acesta este nivelul la care ajunge individul în etapa acceptării, a integrării experiențelor și a unor trăiri mai mult sau mai puțin agreabile. Această etapă este dificilă, întrucât aparține lumii minții conștiente, așa că se lovește de emoțiile existente. Acceptarea unei trăiri permite anularea amintirilor emoționale conștiente prin integrarea simțului experienței, iar dacă este necesar, prin iertare. Această etapă este fundamentală și condiționează oscilația către planul inconștient. Dacă ea nu se produce, individul va recădea în tiparul său anterior. Revolta sa, refuzul său de a înțelege și incapacitatea sa de a accepta îl vor obliga să retrăiască experiența, întrucât arată că nu a înțeles mesajul acesteia. Ele arată de asemenea că individul continuă să funcționeze în dinamica „reglării conturilor” cu viața, cu alte persoane și cu sine, în loc să le verifice. El își reiterează tiparele și simte nevoia să retrăiască „mai intens” lecția pe care trebuie să o înțeleagă. Acest lucru presupune o amplificare a tensiunilor și a conflictelor, urmând dinamica războaielor, care îl îndepărtează din ce în ce mai mult de echilibru, de pacea interioară și de împăcarea cu viața.

Pe de altă parte, dacă oscilația se realizează corect, procesul de eliberare trece în planul inconștient, în care etapele urmează aceeași logică, la fel ca în cel conștient. Individul trece printr-o etapă a resentimentelor, poate chiar a suferinței, dar aceasta nu se mai manifestă în planul fizic, ci în adâncurile psihologiei sale, adică în visele sale. Această etapă se bazează pe emoțiile inconștiente ale individului și se hrănește cu rănile interioare profunde, legate de copilăria acestuia sau de alte planuri ale conștiinței. Individul va trebui să încerce să își înțeleagă amintirile și să se reconcilieze cu aceste emoții, adică să le „iubească”, să le recunoască așa cum sunt, fără a le judeca și fără a lupta împotriva lor. Acesta este nivelul pe care se produce „abandonarea/detașarea” autentică, specifică acelor momente în care viața ne împinge la capătul puterilor. În astfel de momente suntem obligați să ne abandonăm, căci ne-am epuizat toate forțele, luptând fără niciun rezultat. Noi nu mai știm ce să „facem” și nu mai putem înțelege cu logica noastră carteziană ce ni se întâmplă, iertând atunci când este cazul. Aceasta este etapa creștină exprimată foarte bine prin „Facă-se Voia Ta” și a „detașării”. Nu este vorba propriu-zis de abandonare, indiferență sau abdicare, ci mai degrabă de o „acceptare” a faptului că ceea ce se întâmplă ne depășește. Acesta este momentul în care situația se schimbă într-o manieră uluitoare, iar o situație care părea inextricabilă se inversează complet.

Revenind la exemplul remisiunilor spontane, acestea sunt de fapt cât se poate de explicite. Ele se produc întotdeauna în ultima etapă a unui cancer, la persoane pe care medicina le-a condamnat deja, declarând că nimeni și nimic nu le mai poate salva. Mai mult decât atât, ea le mai dă un timp foarte scurt de viață. În acest moment, unii oameni basculează pe ultimul nivel, în etapa acceptării și a integrării. Într-un timp incredibil de scurt de ordinul câtorva zile, corpul lor se vindecă în totalitate. Atunci când ajungem la această eliberare a energiilor, amintirile și alegerile noastre experimentale pot fi șterse complet, făcând loc altor amintiri și altor alegeri. Dacă nu trecem prin această etapă, noi trebuie să reîncepem inevitabil procesul, până când ajungem la „acceptare”. De bună seamă, toate aceste procese funcționează în permanență, pe toate nivelurile și cu intensități variabile, nu doar prin intermediul bolilor grave sau al marilor suferințe. De cele mai multe ori ele sunt inconștiente și doar în cazurile cele mai dificile se manifestă ele cu o forță atât de impresionantă.

Cu toate acestea, aceste procese se traduc în permanență pe nivelul nostru energetic cel mai dens - corpul fizic. Cum se petrece acest proces și care sunt instrumentele privilegiate ale acestor manifestări?

La fel ca orice altă realitate energetică din lume, cea umană are nevoie de un suport manifestat, adică de un corp fizic, pentru a putea exprima ce se întâmplă pe nivelurile mai profunde. Este evident pentru oricine că noi avem nevoie de gesturi, de cuvinte sau de desene pentru a ne exprima ideile, gândurile și sentimentele.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com