Respectul față de valorile, credințele și tradițiile fiecăruia trebuie să fie reciproc, iar orice tentativă de subminare a acestora stârnește reacții puternice. Tocmai de aceea, viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a explicat că a simțit nevoia să ia atitudine în fața unor decizii controversate ale Comisiei Europene și a unui reprezentant al Parlamentului European, apărute, culmea, în perioada sărbătorii creștine a Nașterii Domnului.
„Dumnezeu nu are o nație, nu are culoare, nu vorbește o anumită limbă și nici nu contează în ce credință Îl lăudăm, atât timp cât facem acest lucru!
Dumnezeu ne-a dat rațiunea de a alege ce este bine pentru noi și cum vrem să fim, în cine credem și pe cine iubim.
Consider că trebuie să acceptăm și să respectăm faptul că există oameni diferiți de noi, rasă, origine etnică, religie, gândire și convingeri, dar nu putem accepta ca numele și imaginea Lui Dumnezeu, implicit ale Fiului și ale Maicii Domnului, în care o întreagă comunitate creștină crede, să fie luate în derâdere, mai ales acum, într-o perioadă cu puternică însemnătate pentru creștini”, a spus Lucian Harșovschi pe pagina sa de socializare.
El a și explicat motivele care au stat la baza luării unei astfel de poziții, în condițiile în care de obicei preocupările sale sunt cele administrative, iar uneori politice.
„Am simțit nevoia să fac aceste precizări în urma imaginii apărute în media cu ambasadorul propus de Parlamentul European pentru drepturile minorităților sexuale, care s-a fotografiat în rolul Maicii Domnului cu Iisus în brațe, și a controversei apărute după ce Comisia Europeană a publicat, ulterior retras, ghidul de comunicare internă, prin care se transmiteau indicații de a nu fi utilizate numele de Maria, Ioan, Crăciun.
Fie că se numește sărbătoarea Crăciunului sau doar sărbătoare de iarnă, pentru noi, creștinii, Nașterea Domnului rămâne cea mai importantă sărbătoare a anului, care sper să vă găsească și de această dată în liniște și împlinire sufletească!”, a concluzionat Lucian Harșovschi, care a încheiat mesajul său într-o notă amuzantă, cu „P.S.: Moș Crăciun rezistă!”