Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier produs joi seară pe șoseaua de centură a municipiului Suceava, varianta spre Pătrăuți. Impactul frontal a fost între două dintre mașini.
Pompierii militari care au intervenit la fața locului au constatat că trei persoane din cele două autovehicule care s-au ciocnit violent erau încarcerate. Cei trei răniți au fost extrași din mașină, fiind conștienți și cooperanți, dar având mai multe traumatisme.
Cei trei răniți au fost preluați de ambulanțe și transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.
Pompierii militari au intervenit la fața locului cu o autospecială de stingere, una de descarcerare şi două ambulanţe SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Suceava.
În urma accidentului, traficul de pe tronsonul pe care a avut loc accidentul a fost întrerupt.
Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava au demarat cercetări la fața locului, pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul.