Deznodământ diametral opus în cazul a două femei rănite foarte grav în accidente petrecute luna trecută în județul Suceava.
O femeie în vârstă de 36 de ani, din Mălini, a murit acum câteva zile la Spitalul Județean Suceava, unde a ajuns în stare foarte gravă în ziua de 20 noiembrie, după ce mașina în care se afla a fost lovită de tren pe raza localității Bucșoaia, oraș Frasin.
În acea zi de sâmbătă, Elena Gherasim, în vârstă de 36 de ani, în timp ce se afla la volanul unui VW Golf, nu s-a asigurat la trecerea de nivel de cale ferată, autoturismul fiind lovit de trenul Cluj-Napoca - Galați și aruncat la metri buni distanță.
Femeia de 36 de ani era în mașină cu fiica sa, în vârstă de 12 ani, care a suferit și ea leziuni serioase în urma accidentului.
Pompierii militari care au intervenit la fața locului au găsit-o pe fetiță în mașină, încarcerată, în timp ce mama era proiectată în afara autoturismului.
Femeia a ajuns la spital cu diagnosticul de ”stop cardio-respirator resuscitat, politraumatism și comă gradul IV”, leziunile foarte grave fiindu-i în cele din urmă fatale.
Tânăra rănită foarte grav în accidentul de la Poiana Stampei s-a recuperat
Vestea bună este legată de accidentul deosebit de grav petrecut la mijlocul lunii noiembrie la Poiana Stampei.
În noaptea de 16 spre 17 noiembrie, un Mercedes în care se aflau trei tineri a intrat violent în remorca unui autotren, rămas pe carosabil după ce capul vehiculului greu a ieșit în decor.
Polițiștii au stabilit cert că imediat după acest eveniment rutier șoferul vehiculului greu a semnalizat accidentul prin plasarea de triunghi de avertizare, pe banda sa de mers, la o distanță de circa 60 de metri în spatele remorcii. Mai mult, în zona triunghiului, traficul a fost dirijat de către o persoană prin semnale luminoase efectuate cu o lanternă.
Din păcate, chiar și așa, nu a fost suficient.
Un Mercedes care circula pe același sens, cu viteză, a intrat în plin în semiremorcă. Condițiile de vizibilitate de la acea oră erau extrem de reduse. Autoturismul a intrat în semiremorcă la aproximativ 10-15 minute de la ieșirea în decor a autotrenului.
Autoturismul era condus de Iulian Mazga, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Vatra Dornei. În mașină mai erau prietena sa, Georgiana Mustea, de 22 de ani, în dreapta, iar pe bancheta din spate, fratele conducătorului auto, Daniel Mazga, de 38 de ani, cu domiciliul în Crucea. Cei trei mergeau spre aeroportul din Cluj, de unde bărbatul de 38 de ani urma să plece, se pare, în străinătate.
Din păcate, Daniel Mazga a murit la scurt timp după accident, din cauza gravelor leziuni suferite.
Tânăra în vârstă de 22 de ani a ajuns în stare gravă la spital, cu politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral grav, traumatism toracic și abdominal, prognosticul fiind rezervat. Din fericire, starea acesteia s-a îmbunătățit treptat. Pe 3 decembrie, tânăra a fost externată, în mare parte recuperată. Prietenul ei, bărbatul de la volan, a scăpat cu leziuni ușoare în urma accidentului.
Luna noiembrie a fost una neagră pe șosele, cu multe accidente rutiere grave. Înainte de finalul lunii noiembrie s-a ajuns la 80 de moți în accidente rutiere în 2021, peste mortalitatea de anul trecut. Începutul lunii decembrie a fost marcat de mai puține accidente rutiere grave până acum.