Un bărbat din Șaru Dornei și-a văzut casa mistuită de un puternic incendiu fără să poată face prea multe pentru a-și salva bunul. Miercuri după-amiază, în jurul orei 17.00, proprietarul se afla în grajd cu treburi la animale. La un moment dat a observat că din acoperișul casei au ieșit flăcări. A alarmat imediat vecinii, care la rândul lor au chemat în sprijin și alți localnici, iar cu toții au încercat să stingă incendiul până la sosirea echipajelor de pompieri. Între timp, a fost apelat și numărul de urgență 112, iar la fața locului a mers Detașamentul de pompieri din Vatra Dornei, dar și un echipaj al Punctului de lucru din Poiana Stampei. Cu toată intervenția pompierilor și a localnicilor, casa de locuit nu a mai putut fi salvată. Mai mult, exista pericol de propagare la anexele învecinate, dar, din fericire, pompierii au reușit să stopeze extinderea flăcărilor. Au ars casa de locuit, construită din lemn, pe o suprafață de aproximativ 156 de metri pătrați, elemente de mobilier, electrocasnice și alte bunuri. Din primele cercetări rezultă că incendiul a plecat de la un scurtcircuit produs la un cablu electric defect.