Este sau nu timpul dușmanul nostru suprem?

Răspunsul va suna diferit în dependență de perioada vieții în care ne aflăm, presupun. Copil fiind, auzi constant replica “iartă-mă dragule, dar nu am timp să mă joc cu tine“, iar creierul tău fraged procesează cu greu această informație: “cine o fi acest timp care mi-o fură pe mami?“, sau de cele mai multe ori nu acorzi nici o importanță și îți cauți un alt partener de joacă. În adolescenţă, gestionarea timpului devine o stare de angoasă, nu ştii cum să te rupi între o ieşire cu amici, un joc pe playstation, serialul ăla bun de pe Netflix care îţi mănâncă pe pâine 80% din nopţi, referatul pe care îl ai la engleză şi vasele care prind deja a treia crustă în chiuvetă.

Sună dificil nu? Oooo, staţi că vine viaţa de adult, care te încalecă nemiloasă şi te îndeamnă la cursă lungă, când unica ta dorinţă este, de fapt, să mai dormi încă 10 minute, o mărire de salariu sau măcar să nu scapi autobuzul atât de des precum o faci.

Iar în momentul în care viața ți se pare destul de dificilă, apare un copil, 2-3 poate. Iar povestea devine din ce în ce mai interesantă.

Atunci, dragii mei, vă întreb, când să bei un vin tu cu tine ? Când să ai Timp s-o bârfești pe Ana de la 7 că nu ştie să-şi asorteze cum trebuie botinele? atunci când viaţa ta face piruete cu un mic monstruleţ ce distruge tot în urma lui, rufe de călcat şi spălat, gătit şi spălat vase, adus bani în casă şi aruncat pe foc lemne pentru a nu stinge focul din relaţie, atunci poate deveni Timpul un calvar? Absolut!

Apoi apare în zare şi frumosul buchet de lavandă, însoţit de o pereche de ochelari, un amalgam de boli, o cârjă, un coş de păreri, concluzii şi câţiva nepoţi care n-au timp nici măcar să te sune.

În acest capitol al vieţii, ce reprezintă timpul pentru tine? Teamă că ai fost insuficient în tot ce înseamnă viață?, furie?, milă?, resemnare? sau ușurare?

Ce vreau de fapt, să transmit eu prin asta? Vreau să dezbat problema mea și a tuturor celor captivi în secolul smartphone-ului şi anume veşnicul „n-am timp” care zace într-o pungă de chipsuri, în timp ce „jertfa nemilosului timp” e prea ocupată să se uite pe Tik tok sau să distribuie poza pe care a postat-o Maricica pe Instagram. Vreau să propun un subiect dureros pentru noi toți.

Deci pornim la drum lansând subiectul care vizează gestionarea şi folosirea eficienta a timpului în scopul dezvoltării personale.

Pentru început, să încadrăm termenul de “timp pierdut” sau “pierdere de timp”, ceva foarte frecvent întâlnit de oricare dintre noi. De câte ori te-ai confruntat cu reproșul “n-ai făcut nimic toată ziua, ai pierdut în zadar timpul”, logic, nu e ca și cum îți ții timpul în lesă și ai grijă ca nu cumva să îți scape, să fugă după pisici în parc. Timpul e ceva aparent ușor de controlat de către noi, până iei telefonul în mână la ora 13 și te trezești că asculți știrile de la ora 17, când?, unde?, cum? Parcă a trecut un sfert de oră.

Iar după ce termini de vizionat cele 8 sezoane de The Vampire Diaries, realizezi că vărul tău George mâine își botează fiica.

Timpul nu e de vină cu absolut nimic, noi suntem inconștienți și, aș putea spune, că vina nici măcar nouă nu ne aparține. Suntem miliarde de victime acaparante în uraganul tehnologiei.

Mulți tineri fac tot felul de experimente care să verifice gradul lor de dependență pentru gadgeturi și internet în general. De exemplu, Cristian Florea și-a povestit experiența personală pe propriul său blog, cristianflorea.ro.

Pentru început, acesta menționează dependența pentru tehnologie, meseria acestuia presupunând o activitate sporită în mediul online, însă blogger-ul a ajuns să utilizeze smartphone-ul în absolut orice activitate (pornește aspiratorul, stinge becul, face cumpărături), de asemenea tânărul relatează și despre mica sa obsesie de a avea totul sub control cu ajutorul unui ceas inteligent.

Prin urmare, experimentul de a sta 24 de ore fără smartphone pare a fi o provocare foarte dură, nu?

Să analizăm activitățile lui Cristian pe parcursul acestui interval de timp. A început prin a lectura două cărți, pe care, ulterior, le-a și recomandat.

Fiind activ pe online, tânărul în doar 45 de minute a reușit să găsească 18 idei de potențiale articole și videoclipuri pe YouTube, ceea ce demonstrează că, fiind descătușat de internet, a devenit mult mai productiv. O altă concluzie a blogger-ului a fost faptul că de multe ori aprindem telefonul din obișnuință și uneori, captați de conținut, uităm că de fapt l-am deschis să vedem cât e ora și ne trezim deschizând câteva zeci de stories.

De asemenea, tânărul a descoperit faptul că are un autocontrol foarte bun.

În astfel de momente, rămași fără telefoane, pe lângă panica ce ne cuprinde inițial (telefonul ne asigură un soi de siguranță și confort), simțim și că avem o mulțime de timp pe care habar n-avem cum să-l umplem.

Un citat care m-a marcat din romanul de dezvoltare personală „Începe cu ce nu-ţi place! 21 de soluţii pentru a pune capăt amânărilor şi a realiza mai mult într-un timp mai scurt”,  scris de Brian Tracy,este „Cheia succesului este acţiunea”, ceea ce reprezintă însăşi esenţa romanului, pentru că stagnarea nu e altceva decât degradare, în cele mai multe cazuri. Totuşi, să nu exagerăm, fiecare din noi are nevoie de o pauză. Problema e că uităm să-i dăm timpului timp. Prea energici și cu capul în nori, răpuși de impulsuri de moment, ne avântăm de cele mai multe ori în jocuri pe care inițial pare că le dominăm dar, într-un sfârșit, devenim dominați.

„Creierul nostru e făcut să caute confort și plăcere, iar răbdarea este mecanismul prin care suntem motivați să simțim lipsa acestor două lucruri, știind că ele ne așteaptă în viitor” este o mențiune regăsită într-un articol scris de Gabriel Cărtărescu cu titlul „Condamnați la răbdare”. M-a atras anume francheţea acestei afirmaţii, pentru că, oricât de dureros nu ar fi, e adevărat, sentimentul de „obţin orice Acum” ne asigură confort și satisfacție, ne hrănește orgoliul. Și în acel moment nu mai ținem cont de urmări sau de rezultate, ci strict de efetul imediat pe care suntem dispuși să-l obținem cu orice preț. Prea nerăbdători ca să aşteptăm ce ne rezervă viitorul, suntem atraşi într-un roller coaster şi cădem epuizaţi pe canapea, la sfârşitul zilei, plângându-ne că viaţa trece pe lângă noi. Iar noi, ca nişte pasageri neacceptaţi, fluturăm batista în urma a tot ce putea fi bun şi frumos.

De ce să învinuim timpul pentru că noi nu suntem capabili să ne organizăm? De ce să ne plângem când putem acţiona? Timpul are nevoie în primul rând de tine, pentru că tu eşti stăpânul propriului tău destin. Ia cârma şi înfruntă oceanul.

Sabrina Vacari