Un bărbat de 61 de ani care se afla la volanul unui autoturism marca Peugeot 207 a fost protagonistul unui accident spectaculos și din care a scăpat, din fericire, fără răni prea grave. Incidentul a avut loc la primele ore ale zilei de vineri, pe drumul european 58, în zona localității Prisaca Dornei, într-o curbă unde au mai avut loc și alte evenimente similare. Mașina condusă de bărbatul din Frumosu a derapat pe carosabilul umed și a ieșit de pe șosea. A lovit un gard, pe care l-a distrus pe o distanță considerabilă, iar în final, mașina care s-a rotit în aer, s-a oprit pe cupolă. Șoferul a suferit leziuni uşoare și a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, primind diagnosticul „policontuzionat prin accident rutier”. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum.