Atacul în stil mafiot de la Straja, soldat cu explozia unui dispozitiv artizanal sau a unei grenade, reprezintă primul atac de acest fel din județ din ultimul sfert de secol. Ancheta începută joi dimineață este în plină derulare, iar numărul persoanelor implicate în rezolvarea acestui caz este mare. Pe lângă criminaliști și reprezentanții Serviciului Român de Informații, la Straja au ajuns și reprezentanții Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, dar și ai Serviciului de Investigații Criminale.
Cercetările se anunță deosebit de dificile, mai ales că persoana vizată de atacul cu dispozitivul exploziv, Alexander Iosif, nu colaborează cu polițiștii, astfel încât aceștia sunt nevoiți să apeleze la alte surse pentru a documenta cazul și pentru a-l descoperi pe autor. Alexander Iosif este un personaj care a acumulat un număr mare de dosare penale, dar și de condamnări, fiind ieșit din penitenciar de curând. Sunt luate în calcul mai multe ipoteze de lucru, printre care și aceea că dispozitivul exploziv a fost aruncat de un ucrainean, având în vedere și faptul că Alexander Iosif este cunoscut cu preocupări pe linie de contrabandă cu țigări.
Nu este exclus ca autor să fie vreun localnic sau vreo altă persoană care ar fi în relații de dușmănie cu cel vizat de atac. Deocamdată, nu se cunoaște exact care este tipul de exploziv folosit, dar acest aspect se va lămuri după analiza pe care o vor face specialiștii de la București ai Direcției Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase. Potrivit reprezentanților IPJ Suceava, în cauză există un cerc de suspecți și nu este exclusă nici un fel de pistă. Mai trebuie spus că din cauza complexității cazului, dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, iar cercetările se derulează sub coordonarea unui procuror de la această structură.
Cu toată desfășurarea de forțe, lucrurile se vor mișca extrem de greu, și asta pentru că în zona Straja funcționează acea lege a tăcerii, iar contrabandiștii se protejează reciproc evitând să furnizeze informații autorităților. Și camerele de supraveghere în comună sunt niște rarități, dar chiar și acestea s-ar putea dovedi total inutile. Asta pentru că locuința lui Alexander Iosif este situată în apropiere de o pădure, iar persoana care a aruncat dispozitivul exploziv ar fi putut veni din acea direcție, unde nu există nici un fel de aparatură de supraveghere.