De Ziua Națională a României, șeful Jandarmeriei Suceava, Ionel Postelnicu, a fost avansat la gradul de general de brigadă, printr-un decret semnat de către președintele României, Klaus Iohannis.
„Ziua Națională a României vine cu un eveniment semnificativ pentru cel care conduce și gestionează întreaga activitate a inspectoratului, dar și pentru întregul colectiv al unității.
După 27 de ani de dăruire și devotament față de structurile militare în care a activat, inspectorul-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava fost avansat la gradul de general de brigadă, printr-un decret semnat de către președintele României, Klaus Iohannis”, a anunțat Jandarmeria Suceava.
Prezent în Capitală, unde președintele României a dat citire decretului semnat și l-a felicitat pentru avansarea în grad, Ionel Postelnicu a declarat: "Este o onoare să primesc această distincție. Avansarea la gradul de general de brigadă reprezintă o împlinire a dorinței de autodepășire, un factor motivator de a mă responsabiliza și mai mult".
Absolvent al Academiei de Poliție "Al. I. Cuza" București, promoția 1995, generalul de brigadă Ionel Postelnicu a îndeplinit diferite funcții: comandat de subunitate, consilier juridic, ofițer specialist resurse umane, comandant de batalion, locțiitor al comandantului și comandant al Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi "Petru Rareș" Fălticeni, până în iunie 2021, când a preluat comanda Jandarmeriei Suceava.