Scene violente cu accente comice s-au petrecut în noaptea de marți spre miercuri pe peronul Gării din Burdujeni, fiind implicați trei tineri, toți asumați ca homosexuali. Liniștea de pe peronul gării, aproape de ora 1.00, când călătorii așteptau trenul de la Vatra Dornei spre București, a fost perturbată de strigăte, trolere și popice aruncate și amenințări cu moartea.
Încăierarea a început în gară și a continuat pe peron. Cei doi polițiști care erau de serviciu în gară (agentul-șef Gabriel Nicolai Moroșan, șeful Postului de Poliție TF Suceava Nord, și agentul principal Alina Gabriela Pelin, șef post Poliție TF Dolhasca) au intervenit prompt și l-au imobilizat pe tânărul care se manifesta agresiv. Acesta a fost încătușat și dus în sediul Postului de Poliție din gară, unde au fost aduși și ceilalți doi implicați în scandal.
La Serviciul de Poliție Transporturi Suceava sunt încadrate cinci femei, care încearcă să facă față unei munci destul de grele, în care este nevoie, în unele momente, de intervenții în forță. În cazul de față se poate observa că polițista a avut o intervenție concretă, alături de colegul din echipaj.
Polițiștii au observat că cei trei au un comportament „altfel”. Unul dintre ei era travestit, iar prima impresia era că este femeie. Buletinul a arătat însă că este vorba de un bărbat cu domiciliul în Timișoara. Un tânăr din Galați, dar aciuat prin județul Suceava, cel încătușat, era extrem de agitat și le-a spus polițiștilor că a venit la gară pentru a-l ajunge din urmă pe iubitul său, din Drobeta-Turnu Severin, care l-a părăsit pentru un bărbat în vârstă de 39 de ani, un travestit din Timișoara. Ultimii doi își luaseră bilet de tren spre București, iar „părăsitul” venit din urmă era foarte hotărât să plece după ei, cumpărându-și și el bilet la același tren.
Având în vedere că agresorul era agitat și se jura că se va răzbuna, polițiștii au trebuit să-l rețină în post, până după plecarea trenului spre București, cu care au plecat cei doi care formau proaspătul cuplu. Cei doi nu au dorit să depună plângere penală, astfel că polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Suceava nu au putut decât să-i aplice o amendă de 300 de lei tânărului din Galați, pentru provocare de scandal, în baza Legii 61/1991, pentru sancționarea faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice.