Formarea unei noi coaliții de guvernare între PNL, PSD, UDMR și minorități nu se reflectă și în teritoriu, unde alianțele anterioare se mențin în continuare, a transmis vineri prim-vicepreședintele PNL, Gheorghe Flutur, președinte al Organizației Județene Suceava: „Nu intrăm în alianțele și coalițiile locale, deloc. Ce am construit la vârf nu va periclita ce am construit până acum în teritoriu. Nu am apucat să spun în teritoriu lucrurile acestea... Lăsăm lucrurile așa cum sunt, nu reformăm acum înțelegeri sau coaliții existente, n-ar avea rost.”
Referitor la posibilitatea ca un post de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava să-i revină PSD, Flutur a spus că este exclus, câtă vreme majoritatea a fost clar obținută prin vot, încât nu se pune problema oferirii unor cadouri politice – „cadourile se fac la Crăciun, dar nu funcții!”.
Pe aceeași temă, a unor posibile schimbări administrative la nivelul municipiului Suceava, fiind vizat în special postul de viceprimar, primarul Ion Lungu a spus că nu este cazul: „Majoritățile care sunt funcționează. Astăzi avem o colaborare cu USR, este funcțională. Sigur, așa cum știți avem o majoritate destul de largă în Consiliul Local pentru că votează alături de noi și consilierii PMP și cei doi de la ProRomânia. Nu se pune problema să schimbăm viceprimarii. Coalițiile actuale sunt funcționale și sper să nu fie probleme din acest punct de vedere. În rest, sigur că discuții pot să apară oricând. Dar astăzi nu este cazul să discutăm acest subiect.
Aici avem o șansă - președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, domnul Cușnir, a spus că nu își dorește o colaborare cu Organizația Municipală a PNL. Îi dorim multă sănătate. Nu avem nici un fel de presiune”.
De altfel, lipsa colaborării pe plan local între reprezentanții celor două partide care formează o coaliție la nivel central este vizibilă și în ședințele de Consiliu Local, unde PSD și-a asumat rolul de opoziție.