Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 1 dec 2021 - Anul XXVI, nr. 281 (7893)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Ziua Bucovinei

Ceremonie scurtă de depunere de coroane la statuia unionistului Iancu Flondor, din centrul Sucevei

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Ziua Bucovinei a fost marcată, duminică, 28 noiembrie, printr-o scurtă ceremonie de depunere de coroane la statuia unionistului Iancu Flondor, din centrul municipiului Suceava. Au depus coroane ministrul Daniel Cadariu, din partea Guvernului României, președintele CJ Gheorghe Flutur, din partea Consiliului Județean Suceava, prefectul Alexandru Moldovan, din partea Instituției Prefectului, primarul Ioan Lungu, din partea Primăriei municipiului Suceava, delegații din partea PNL, PMP - condusă de președintele PMP Marian Andronache, și USR - din care au făcut parte viceprimarul Teodora Munteanu și fostul prefect Iulian Cimpoeșu. Dintre parlamentari au participat deputatul PNL Ioan Balan și senatorul USR Gheorghiță Mîndruță. PSD nu a avut reprezentanți la ceremonie. Singura coroană (jerbă) din flori naturale a fost cea adusă de delegația USR; toate celelalte au fost cu flori din hârtie sau material plastic.

Primul care a transmis un mesaj de Ziua Bucovinei a fost președintele Gheorghe Flutur, care a declarat că acum, „mai mult ca oricând, este nevoie de unitate, solidaritate, speranță” și să „ne rugăm la Dumnezeu să trecem cu bine peste aceste provocări”. Flutur i-a îndemnat pe bucovineni să onoreze memoria celor care „și-au riscat libertatea și viața pentru un ideal”, acela al unirii Bucovinei și a mai spus că este un moment potrivit de a spune o rugăciune și în memoria celor peste 2.000 de suceveni care au murit răpuși de Covid-19. „Bucovina a fost greu încercată chiar de la începutul pandemiei, poate mai mult ca alte regiuni. Acum suntem un pic mai liniștiți, dar trebuie să fim în continuare prudenți”, a spus Flutur.

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, și-a exprimat respectul pentru unioniștii care au făcut posibilă Marea Unire și a promis că în calitatea pe care o are se va implica în promovarea turismului astfel încât România să poată concura în acest domeniu „măcar cu Bulgaria”, dar și cu alte destinații precum Grecia, Cipru, Spania sau Italia.

Însemnătatea zilei de 28 noiembrie pentru suceveni a fost subliniată și de primarul Ion Lungu. Acesta a anunțat că municipiul Suceava va avea în centru o Alee a Unioniștilor. Astfel, în apropierea statuii lui Iancu Flondor va fi amplasată, de Ziua Unirii, în 24 ianuarie, o statuie a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a vorbit despre „conducătorii care și-au reprezentat cu cinste poporul” și l-au făcut să-i urmeze pentru împlinirea idealurilor naționale, dar și despre popor, „care are ultimul cuvânt în ceea ce privește destinul propriu”. Prefectul a făcut apel la unitate și solidaritate pentru depășirea momentelor dificile prin care trece Suceava, la fel ca România și întreaga lume, din cauza pandemiei.

La rândul său, deputatul PNL Ioan Balan, a subliniat recunoștința pe care o datorăm marilor oameni politici care au făcut posibilă unirea, astfel ca astăzi să putem sărbători Ziua Bucovinei.

Toți vorbitorii au refuzat să facă orice comentariu legat de situația politică actuală.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ceremonie scurtă de depunere de coroane la statuia unionistului Iancu Flondor, din centrul Sucevei.
 Vizualizări articol: 405 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ceremonie scurtă de depunere de coroane la statuia unionistului Iancu Flondor, din centrul Sucevei0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei