Pesta porcină africană dă din nou mari bătăi de cap sanitar-veterinarilor suceveni. Sunt două zone roșii din acest punct de vedere, municipiul Fălticeni și comuna Horodniceni, care au câte două focare în evoluție.
Ultimul caz a fost înregistrat în satul Botești, comuna Horodniceni, unde pesta porcină africană a fost confirmată la cei patru porci ai unui crescător. Este vorba de patru porci care erau înregistrați, condiții în care fermierul are șanse de a fi despăgubit pentru pierderea suferită, mai ales că a și anunțat la timp medicul veterinar.
Acest focar se suprapune peste un altul declarat relativ recent în satul Rotopănești, comuna Horodniceni.
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al DSVSA Suceava, a declarat: „Din păcate, avem probleme cu aceste focare ce se suprapun, pentru că în acest fel nu avem șanse să le închidem prea devreme. Avem două focare în municipiul Fălticeni și acestea două din Horodniceni, sunt practic focare extinse, care ne dau bătăi de cap. Le mulțumesc mult medicilor veterinari care se implică și își fac treaba, făcând anchete și recensământul populațiilor de porcine din zonele de supraveghere”.
Județul Suceava a fost în vară unul din puținele din țară fără cazuri cunoscute de pestă porcină africană. Din păcate, la jumătatea lui octombrie a reapărut un prim caz, cel din zona fostei gropi de gunoi de la Fălticeni. A mai apărut apoi un focar secundar la Fălticeni, după care au urmat focarele din comuna Horodniceni.
Apelul sanitar-veterinarilor către crescători este de a cumpăra porci sau carne doar din surse autorizate și de a anunța imediat medicul veterinar zonal, dacă animalele dau semne de boală.
Pentru ca numărul de focare să se diminueze repede și semnificativ este nevoie ca oamenii care cresc porci să colaboreze cu autoritățile, să nu mai realizeze comerț de animale pe ascuns, să nu sacrifice animale bolnave sau să le abandoneze în afara gospodăriilor.
Primul simptom important al bolii este că porcul nu mai are poftă de mâncare și nici de băut apă. Prima reacție a crescătorului trebuie să fie contactarea medicului veterinar.
Semnele mai severe apar în scurt timp: urechi învinețite, pete roșiatic-violete pe corp, secreții nazale și oculare de culoare roșie și uneori se instalează diaree hemoragică. Decesul survine de regulă în șapte zile de la primele simptome. Din păcate, nu există tratament, iar cel puțin la porcii domestici rata de mortalitate este de 100%.
Crescătorii care au porci înregistrați sanitar-veterinar și care anunță medicul veterinar de la primele semne de boală sunt despăgubiți la prețul pieței.
Virusul nu se transmite la om prin carne.