Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 18 nov 2021 - Anul XXVI, nr. 271 (7883)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Accident mortal

Viteză și ceață, combinație fatală: mașina în care erau trei tineri s-a zdrobit de un tir

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un groaznic accident rutier s-a petrecut în noaptea de marți spre miercuri, pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, la Poiana Stampei, ieșirea spre Bistrița. Este vorba de o zonă în urcare, muntoasă, unde adesea condițiile de vizibilitate sunt reduse. Așa era și la ora accidentului, o ceață densă. Din păcate, șoferul unui autoturism a circulat cu viteză și în aceste condiții. Fratele celui de la volan a murit, în timp ce prietena șoferului este în stare gravă, la Spitalul Județean Suceava. Obstacolul din fața Mercedesului în care erau cei trei a fost semiremorca unui autotren.

 

Un autotren ieșit parțial în decor, punctul de plecare al tragediei

Conform primelor cercetări ale polițiștilor de la Vatra Dornei, accidentul s-a petrecut în două faze.

Inițial, în jurul orei 3.00 din noapte, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Arad, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, pe DN 17, din direcția Vatra Dornei către Bistrița, după o curbă ușoară la dreapta, a intrat în derapaj cu vehiculul greu. Capul tractor a ieșit în decor, dar semiremorca a rămas pe partea carosabilă.  

Polițiștii au stabilit cert că imediat după acest eveniment rutier șoferul a sunat la 112 și a semnalizat accidentul prin plasarea de triunghi de avertizare, pe banda sa de mers, la o distanță de circa 60 de metri în spatele remorcii. Mai mult, în zona triunghiului, traficul a fost dirijat de către o persoană prin semnale luminoase efectuate cu o lanternă.

 

Venea cu viteză și nu a văzut la timp obstacolul

Din păcate, chiar și așa, nu a fost suficient.

Un Mercedes care circula pe același sens, cu viteză, a intrat în plin în semiremorcă. Condițiile de vizibilitate de la acea oră erau extrem de reduse, au constatat martorii și polițiștii rutieri.

Autoturismul era condus de Iulian Mazga, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Vatra Dornei. În mașină mai erau prietena sa, Georgiana Mustea, de 22 de ani, în dreapta, iar pe bancheta din spate fratele conducătorului auto, Daniel Mazga, de 38 de ani, cu domiciliul în Crucea. Cei trei mergeau spre aeroportul din Cluj, de unde bărbatul de 38 de ani urma să plece, se pare, în străinătate.

Din păcate, Daniel Mazga a murit la scurt timp după accident, din cauza gravelor leziuni suferite.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei și cei ai Punctului de Lucru Poiana Stampei cu două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Pompierii au constatat că doi dintre ocupanții mașinii erau încarcerați. 

Cele două victime au fost extrase din mașină, cu multiple traumatisme.

Este vorba de pasagera din dreapta și pasagerul din spate.

Toți cei trei răniți au fost urcați în ambulanțe și transportați spre spital. Din păcate, Daniel Mazga nu a mai ajuns în viață la spital.

 

Tânăra de 22 de ani, în stare foarte gravă

Fata de 22 de ani, pasager pe locul din dreapta față, a fost transferată la Spitalul Județean Suceava și este diagnosticată cu politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral grav, traumatism toracic și abdominal. Tânăra avea multiple fracturi costale, penumotorax, contuzii cerebrale bilaterale, fiind în stare gravă, intubată, cu prognostic rezervat.

Singurul care are răni mai ușoare este șoferul autoturismului.

Polițiștii de la Vatra Dornei continuă cercetările privind infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Ancheta trebuie să lămurească mai multe aspecte, inclusiv dacă șoferul autotrenului a luat toate măsurile pe care le putea lua, pentru a evita tragedia.

Oricum, cauza principală a accidentului pare a fi viteza neadaptată la condițiile de drum, cu vizibilitate foarte redusă, din cauza ceții.  

Din păcate, 2021 va fi anul cu cel mai mare număr de decese în accidente rutiere produse în zona de munte a județului, pe zona arondată Poliției municipiului Vatra Dornei. Deja, numărul de morți le depășește pe cele din anii anteriori.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Viteză și ceață, combinație fatală: mașina în care erau trei tineri s-a zdrobit de un tir.
 Vizualizări articol: 2211 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Viteză și ceață, combinație fatală: mașina în care erau trei tineri s-a zdrobit de un tir0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei